7 mai 2005, Preasfintitul Marc a fost hirotonit episcop
Ziua de 7 mai 2005 va ramâne înscrisa pentru totdeauna
în calendarul Mitropoliei noastre: în aceasta zi,
sâmbata luminata a anului 2005, a avut loc la Paris hirotonia
întru episcop a Preasfintitului Marc, Episcop vicar al
Mitropoliei noastre.
Slujba de hirotonie, precedata vineri seara de cea a chemarii la
arhierie (ipopsifiere), a avut loc în biserica româneasca
"Sfintii Arhangheli" din Paris (9bis rue Jean de Beauvais).
Fotografii
pe sit
Alte
fotografii
Vinerea luminata, 6 mai 2005, 18h00
S-a savârsit slujba Vecerniei de catre Arhimandritul Marc
împreuna cu Protoiereul Marc-Antoine Costa de Beauregard
(Protoiereul Frantei), Preotul Constantin Târziu (biserica
Sfintii Arhangheli Paris), Ierodiaconul Calinic (Mitropolia Germaniei
si Europei Centrale si de Nord) si Diaconul Mircea Filip (Resedinta
mitropolitana - Limours). Au participat peste o suta de clerici si
credinciosi, care i-au întâmpinat în haine de
sarbatoare, cu pâine si sare, pe ierarhii sositi la 17h45 pentru
a asista la Vecernie si a savârsi slujba chemarii la arhierie.
Cântarile Vecerniei au fost armonios conduse de corala
româna a parohiei "Sfânta Parascheva si Sfânta
Genoveva" (dirijor: Diacon Nicolae Florea; solisti: Ierodiaconii
Nectarie si Iosif) si cea franceza "Sfântul Siluan" din Paris
(dirijor: Dl Ibrahim Issid).
Dupa Vecernie, cei cinci ierarhi prezenti au savârsit slujba
chemarii la arhierie, la finalul careia au sosit si Mitropolitii Daniel
si Iosif. Preasfintitul Siluan, Episcop vicar pentru Italia, a
explicat celor prezenti: "Acum se va da citire - dupa ce s-a
savârsit Vecernia chiar de catre dânsul - chemarii
Bisericii, care i se adreseaza acum, în prezenta poporului si a
tuturor celor care sunt Biserica: episcopi si credinciosi, pentru
înalta treapta a arhieriei; la care, cel ce a fost ales este
chemat sa raspunda. Suntem îndemnati cu totii sa ascultam cu
atentie si ceea ce i se adreseaza celui chemat la arhierie, precum si
raspunsul pe carel el îl da". Chemarea la arhierie a fost citita
în limba româna de catre Înaltpreasfintitul
Serafim, Mitropolitul Germaniei si Europei Centrale si de Nord, iar
în limba franceza, de catre Protoiereul Marc-Antoine Costa de
Beauregard, Protoiereul Frantei.
CHEMAREA
Prea Cuviosului Arhimandrit Marc (Alric) la înalta treapta a
arhieriei pentru postul de Episcop vicar al Mitropoliei Ortodoxe
Române a Europei Occidentale si Meridionale
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în
sedinta sa de lucru din ziua de 3 martie, anul 2005, în urma
propunerii Înaltpreasfintitului Mitropolit Iosif al Europei
Occidentale si Meridionale, si a examinarii canonice care vi s-a facut,
a binevoit a Va alege si confirma pe Prea Cuviosia Voastra în
postul de Episcop vicar al sfintei Mitropolii a Europei Occidentale si
Meridionale, cu titlul de Nemteanul. Pentru care Înaltprea
Sfintia Sa Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale si Meridionale,
precum si ceilalti Înaltpreasfintiti si Preasfintiti Arhierei
invitati:
- Înaltpreasfintitul Daniel, Arhiepiscopul Iasilor si
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei,
- Înaltpreasfintitul Serafim, Mitropolitul Germaniei si
Europei Centrale si de Nord,
- Înaltpreasfintitul Nathaniel, Arhiepiscop de Detroit si
al Episcopiei Ortodoxe Române din America
- Preasfintitul Sofian, Episcop vicar al Mitropoliei Germaniei si
Europei Centrale si de Nord
- Preasfintitul Siluan, Episcop vicar al Mitropoliei Europei
Occidentale si Meridionale,
- Preasfintitul Ioachim, Arhiereu vicar al Episcopiei Romanului,
vestind Prea Cuviosiei Tale aceasta îti face chemare la
înalta treapta a Arhieriei, ca vicar al sfintei Mitropolii a
Europei Occidentale si Meridionale, cu titlul de Nemteanul, astazi, 6
mai, anul mântuirii 2005.
Citita în biserica Sfintii Arhangheli din Paris.
RASPUNS
Fiindca Înaltpreasfintia Sa Iosif, Mitropolitul ortodox
român al Europei Occidentale si Meridionale, urmând
alegerii Sfântului Sinod, a binevoit a ma chema pe mine, smeritul
între preoti, la cea adevarat dumnezeiasca vrednicie si
înalta treapta a Arhieriei, pentru sfânta Mitropolie a
Europei Occidentale si Meridionale, cu titlul de Nemteanul, iata,
raspund cu multa smerenie si frica de Dumnezeu acestei arhieresti si
parintesti chemari, si primesc cu supunere si bucurie sfânta si
greaua sarcina a Arhieriei.
De aceea, multumesc mai întâi bunului Dumnezeu care m-a
învrednicit de aceasta chemare, apoi Sfântului Sinod, care
a binevoit a ma alege si confirma ca Arhiereu. Multumesc înca si
chiriarhului meu, Înaltpreasfintitul Iosif, Mitropolitul
Europei Occidentale si Meridionale, care m-a chemat la aceasta
vrednicie, împreuna si celorlalti Înaltpreasfintiti si
Preasfintiti Arhierei:
- Înaltpreasfintitul Daniel, Arhiepiscopul Iasilor si
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei,
- Înaltpreasfintitul Serafim, Mitropolitul Germaniei si
Europei Centrale si de Nord,
- Înaltpreasfintitul Nathaniel, Arhiepiscop de Detroit si
al Episcopiei Ortodoxe Române din America
- Preasfintitul Sofian, Episcop vicar al Mitropoliei Germaniei si
Europei Centrale si de Nord
- Preasfintitul Siluan, Episcop vicar al Mitropoliei Europei
Occidentale si Meridionale,
- Preasfintitul Ioachim, Arhiereu vicar al Episcopiei Romanului,
care se ostenesc pentru smerenia mea.
Cu ale caror rugaciuni, Domnul Dumnezeu sa ma învredniceasca a
pastra dumnezeiasca treapta a Arhieriei, curata si neprihanita,
pâna la suflarea mea cea mai de pe urma, ca sa pot da raspuns bun
în ziua cea de apoi, la înfricosata judecata a lui Hristos,
Dumnezeul nostru, a Carui slava este în veci. Amin.
Astazi, 6 mai 2005, anul mântuirii 2005
Arhimandritul Marc
Dupa aceasta, Înaltpreasfintitul Nathaniel, Arhiepiscopul
Detroitului si al Episcopiei Ortodoxe Române din America, a
rostit un cuvânt de învatatura în limba româna,
tradus spontan în limba franceza de catre Preasfintitul Siluan,
referindu-se la rolul episcopului de "a încinge hora" vietii,
plecând de la expresia greaca "horigos tis zois/datator de viata"
din rugaciunea "Împarate ceresc": "Noi traim în timpul
Sfântului Duh, Care ne trage spre o viata vesnica. Pentru aceasta
ne bucuram ca Dumnezeu a dat un nou episcop Bisericii ortodoxe
crestine, sa fie un 'horigos' pentru credinciosi, sa duca din
întuneric la lumina, de la deznadejde la nadejde, la
bucurie".
La final, Consiliul bisericii "Sfintii Arhangheli" a oferit o agapa
frateasca tuturor celor prezenti si cina, distinsilor oaspeti.
Sâmbata luminata, 7 mai 2005, 8h00
S-a savârsit slujba Utreniei de catre Arhimandritul Jacob
(Manastirea "Theotokos" de la Cantauque), Arhimandritul Clement
(Exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor), Arhimandritul Simeon
(Manastirea "Sfântul Siluan" de la Saint-Mars-en-Locquenay),
Ierodiaconii Iosif (biserica "Sfintii Arhangheli"), Nectarie
(Mitropolia noastra) si Diaconul Mircea Filip (Resedinta mitropolitana
- Limours).
În timpul acesteia, credinciosi si preoti soseau rând pe
rând, oferind imaginea poporului adunat în asteptarea unui
mare eveniment. Preotii, învesmântati luminat, ca în
toata saptamâna luminata, au umplut ambele laturi dinaintea
altarului. Au tinut sa participe toti preotii Protoieriei Frantei (cu
doar trei exceptii) în frunte cu Protoiereul Marc-Antoine Costa
de Beauregard. De asemenea: o delegatie de la Geneva, Elvetia (condusa
de Protoiereul Elvetiei, Prot. Adrian Diaconu), o delegatie de 50 de
persoane, în majoritate tineri, de la Torino, Italia (condusa de
Preotul Lucian Rosu împreuna cu Preotii Dumitru Babula si Ilie
Muntean, Diaconii Nicolae Vasilescu si Vasile Timis), o delegatie de la
Liège, Belgia (Diaconul Martin Lissmann). Au participat de
asemenea membrii delegatiei Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, sositi
în seara precedenta, care au tinut sa fie alaturi de parintele
Marc la acest moment, amintindu-si de momentele petrecute
împreuna la Sihastria si Iasi în perioada anilor 1991-1996.
Delegatia se compunea din: Decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa
"Dumitru Staniloae" din Iasi (Preot Profesor Dr. Gheorghe Popa),
Exarhul administrativ (Arhimandritul Clement), Exarhul cultural
(Arhimandritul Timotei) si Secretarul eparhial al Arhiepiscopiei
Iasilor (Protosinghelul Paisie), Marele Eclesiarh al Catedralei
mitropolitane din Iasi (Arhimandritul Dosoftei), Staretul Manastirii
Golia (Arhimandritul Vitalie), Secretarul Manastirii Sihastria
(Protosinghelul Nicandru), Directorul Radioului TRINITAS (Preotul
Ciprian Apetrei) si Arhidiaconul mitropolitan Stefan Ababei. Desigur,
au participat si multi monahi si monahii din Franta, în special
de la Manastirea "Sfântul Siluan" (Saint-Mars-en-Locquenay),
în care Preasfintitul Marc a vietuit mai multi ani dupa
întoarcerea în Franta (1997-2003).
Cântarile Utreniei si ale dumnezeiestii Liturghii au fost
armonios conduse de corala româna a parohiei "Sfânta
Parascheva si Sfânta Genoveva" din Paris (dirijor: Diacon Nicolae
Florea), întarita la Liturghie cu o buna parte a coralei parohiei
"Sfânta Cruce" din Torino, si cea franceza a parohiei
"Sfântul Gherman si Sfântul Clodoald" de la Louveciennes
(dirijor: Dna Odile Delangle).
Au fost prezenti si reprezentanti ai autoritatilor locale, civile si
religioase, printre care: Dl Jean Tibéri, fost Primar general al
Parisului si actualmente Primar al arondismentului 5 (în care se
afla biserica "Sfintii Arhangheli"), care s-a întretinut
câteva minute înaintea slujbei cu ierarhii prezenti;
Preotul Jean Mariot, Vicar general al Arhiepiscopiei Parisului,
reprezentând pe Eminenta Sa André Vingt-Trois,
Arhiepiscopul Parisului.
Nu în ultimul rând desigur, noul episcop, de origine
pariziana, a fost însotit în aceste momente si de membrii
familiei sale.
Catre ora 9h00, cei opt episcopi coliturghisitori, îmbracati
în vesmintele luminoase pascale, au fost primiti solemn în
biserica Sfintii Arhangheli:
- Înaltpreasfintitul Daniel, Arhiepiscopul Iasilor si
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, care a prezidat slujba,
- Înaltpreasfintitul Nathaniel, Arhiepiscop de Detroit si
al Episcopiei Ortodoxe Române din America, sub a carui
jurisdictie provizorie se afla biserica "Sfintii Arhangeli",
- Înaltpreasfintitul Arhiepiscopul si Mitropolitul nostru
Iosif,
- Înaltpreasfintitul Serafim, Mitropolitul Germaniei si
Europei Centrale si de Nord,
- Înaltpreasfintitul Adrian, Arhiepiscop emerit al Europei
Occidentale,
- Preasfintitul Sofian, Episcop vicar al Mitropoliei Germaniei si
Europei Centrale si de Nord,
- Preasfintitul Siluan, Episcop vicar pentru Italia al Mitropoliei
noastre,
- Preasfintitul Ioachim, Arhiereu vicar al Episcopiei Romanului,
Îndata a început Marturisirea credintei candidatului la
episcopie, rânduiala care cuprinde declaratia publica a
viitorului episcop privind credinta sa. La cele trei prezentari solemne
facute de catre Arhimandritii Simeon si Clement cu formula: "Se aduce
preaiubitul de Dumnezeu ipopsifiu Marc, spre a se hirotoni Episcop
vicar al sfintei Mitropolii a Europei Occidentale si Meridionale, cu
titlul de Nemteanul", urmate de întrebarile episcopilor prezenti,
Arhimandritul Marc a raspuns rostind Crezul, marturisirea esentiala de
credinta a Bisericii, si explicând apoi în detaliu credinta
Bisericii privitoare la Sfânta Treime, lucrarea de mântuire
a Fiului lui Dumnezeu întrupat, Biserica si comuniunea sfintilor
etc., încheind cu formula: "Acestea fiind toate marturisirile
mele, întariti-ma cu rugaciunile Preasfintiilor Voastre!". Apoi,
dupa rânduiala, a rostit solemn, semnând marturisirea de
credinta: "Marc, din mila lui Dumnezeu, ipopsifiu Episcop vicar al
sfintei Mitropolii a Europei Occidentale si Meridionale, cu titlul de
Nemteanul, am scris si am semnat cu a mea mâna."
Apoi, s-a început dumnezeiasca Liturghie, la care au slujit
împreuna cu cei opt ierarhi urmatorii clerici: Arhimandritul
Marc, Arhimandritul Simeon, Arhimandritul Jacob, Arhimandritul Clement,
Preotul Constantin Târziu, Preotul Jovan Georgievski (Episcopia
sârba din Europa Occidentala, Paris), Protodiaconii Stefan Ababei
si André Chépélov (Arhiepiscopia rusa, parohia
"N-D Joie des Affligés" Paris), Ierodiaconii Calinic, Nectarie
si Iosif, Diaconul Mircea Filip.
Dupa cântarea antifoanelor pascale si intrarea clerului în
altar, a urmat momentul propriu-zis al hirotoniei întru episcop,
îndata dupa cântarea întreit-sfânta "Câti
în Hristos v-ati botezat..." (saptamâna luminata).
Înaltpreasfintitul Mitropolit Daniel a rostit solemn formula de
hirotonie: "Cu alegerea si încercarea Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române, dumnezeiescul Har, Cel ce totdeauna pe
cele neputincioase le vindeca si pe cele cu lipsa le împlineste,
rânduieste (prohiriseste) pe prea iubitul de Dumnezeu Arhimandrit
Marc Episcop vicar al sfintei Mitropolii a Europei Occidentale si
Meridionale, cu titlul de Nemteanul; sa ne rugam dar pentru
dânsul, ca sa vina peste el Harul întru-tot-Sfântului
Duh", împreuna si cea dintâi rugaciune de consacrare. Apoi,
ierarhii coliturghisitori au rostit ectenia rânduita, iar
Înaltpreasfintitul Mitropolit Iosif a citit ce-a de-a doua
rugaciune. La sfârsit, noul hirotonit a fost condus pe solee,
înaintea poporului, pentru a primi vesmintele episcopale.
Înaltpreasfintitul Mitropolit Daniel a explicat celor prezenti:
"urmeaza momentul când noul episcop hirotonit va primi
însemnele specifice episcopatului; primul este sacosul, care
reprezinta tunica sau camasa lui Hristos, apoi omoforul, care
însemneaza oaia pierduta si regasita, dar si firea umana luata de
Hristos Dumnezeu si vindecata, mântuita, sfintita si
înaltata la Dumnezeu Tatal; apoi, crucea, ca semn al iubirii lui
Hristos pentru Biserica, si engolpionul cu chipul Mântuitorului,
care este chipul Pastorului cel vesnic la Care trebuie sa
gândeasca tot timpul pastorul-episcop; de asemenea, va primi
mitra, care însemneaza coroana de spini a Mântuitorului, pe
care se afla cei patru Evanghelisti ca simbol al învataturii
Evangheliei pe care trebuie sa o gândeasca, sa o mediteze si sa o
binevesteasca, sa o predice episcopul nou hirotonit." Rând pe
rând, Preasfintitul Marc a primit din partea episcopilor aceste
vesminte si însemne arhieresti, în timp ce poporul
raspundea de fiecare data cu putere: "VREDNIC ESTE! AXIOS! IL EST
DIGNE!"
În continuare, conform rânduielii ca noul hirotonit sa
prezideze Liturghia în semn de deplinatate a demnitatii
episcopale în care a fost rânduit, Preasfintitul Marc a
condus cealalta parte a dumnezeiestii Liturghii. Dupa citirea
lecturilor biblice, Înaltpreasfintitul Mitropolit Serafim a
rostit un cuvânt de învatatura în limba franceza,
aratând ca episcopul este chemat sa întruchipeze iubirea
lui Dumnezeu: "Cred ca înainte de toate, episcopul trebuie sa
arate lumii iubirea lui Dumnezeu; teoretic, stim cu totii ce este
iubirea, dar este foarte greu daca nu avem exemple concrete printre
noi, care sa ne inspire, sa ne întareasca, sa ne conduca
mergându-ne înainte; episcopul trebuie sa fie primul care
sa iubeasca, ca Dumnezeu Însusi, primul care sa se jertfeasca,
primul slujitor în Biserica. Noi toti avem nevoie de modele, de
oameni de rugaciune, de oameni smeriti, blânzi, care sa
înteleaga dificultatile noastre, problemele noastre si pacatele
noastre. Episcopul, preotul nu are nici o forta personala. Forta sa
este forta iubirii."
La momentul cuvenit, s-au împartasit toti clericii participanti,
anume cei 9 ierarhi, în jur de 50 de preoti si 9 diaconi; apoi,
cei doi Episcopi vicari ai Mitropoliei noastre, Preasfintitii Siluan
si Marc, au împartasit poporul.
La finalul Liturghiei, Înaltpreasfintitul Mitropolit Daniel a
dat citire documentului din partea Sfântului Sinod:
"Aducem la cunostinta ca, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române, în sedinta de lucru din ziua de 3 martie 2005 a
examinat recomandarea Înaltpreasfintitului Mitropolit Iosif al
Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
pentru alegerea în cel de-al doilea post de Episcop vicar al
acestei Mitropolii a Prea Cuviosului Arhimandrit Marc Alric, consilier
al Protoieriei Frantei.
La propunerea Înaltpreasfintitului Mitropolit Iosif,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acordat
atentia deosebita si a recunoscut ca necesara alegerea Prea Cuviosului
Marc Alric în rangul de Episcop vicar al Mitropoliei Ortodoxe
Române a Europei Occidentale si Meridionale. Apreciind
statornicia întru marturisirea dreptei credinte desavârsita
prin pregatirea sa teologica si manifestata prin calitatile sale
morale,pastorale, misionare si prin modul de însusire si traire
cu responsabilitate a valorilor sfinte ale traditiei ortodoxe în
vetrele monahale ale Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, gradina
binecuvântata din care au rasarit mari duhovnici si ierarhi ai
Ortodoxiei Românesti, Înaltpreasfintitul Mitropolit
Iosif, în temeiul art. 24 din statutul pentru organizarea si
functionarea Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si
Meridionale, a recomandat Sfântului Sinod pe Prea Cuviosul
Arhimandrit Marc Alric, consilier al Protoieriei Frantei, pentru a fi
ales în cel de al doilea post de Episcop vicar al Mitropoliei
Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale. În
urma examinarii canonice care i s-a facut si a constatarii ca Prea
Cuviosia Sa întruneste conditiile canonice si de studii pentru
ridicarea la treapta Arhieriei, prevazute în art. 129 din
Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe
Române, la propunerea Comisiei Canonica, juridica si pentru
disciplina si ca urmare a votului exprimat, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române, în sedinta sa de lucru din 3
martie 2005 a aprobat alegerea Prea Cuviosului Arhimandrit Marc Alric
în cel de al doilea post de Episcop vicar al Mitropoliei Ortodoxe
Române a Europei Occidentale si Meridionale si ridicarea sa la
treapta Arhieriei urmând a purta titulatura de Nemteanul.
Potrivit celor stabilite de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române, în calitatea Noastra, de Presedinte al acestui
înalt for bisericesc, am fost de acord cu propunerea Înalt
Preasfintitului Mitropolit Iosif ca hirotonia întru arhiereu a
Prea Cuviosului Arhimandrit Marc, cu titulatura de Nemteanul, sa se
oficieze, cu voia Prea Milostivului Dumnezeu, în sâmbata
din Saptamâna Luminata, 7 mai 2005, în biserica "Sfintii
Arhangheli" din Paris, de catre Înaltpreasfintitul Mitropolit
Daniel al Moldovei si Bucovinei, care Ne va reprezenta, împreuna
cu soborul de Ierarhi din care fac parte Înaltpreasfintitul
Mitropolit Iosif, Înaltpreasfintitul Arhiepiscop Nathaniel sub
a carui jurisdictie se afla aceasta biserica "Sfintii Arhangheli
Mihail, Gavriil si Rafail" din Paris, Înaltpreasfintitul
Mitropolit Serafim, Preasfintitul Episcop vicar Sofian, Preasfintitul
Episcop vicar Siluan, Preasfintitul Arhiereu vicar Ioachim si
Înaltpreasfintitul Adrian, Arhiepiscop emerit al Europei
Occidentale, precum si o multime de credinciosi aici prezenti.
Împartasind binecuvântarea Noastra patriarhala noului
arhiereu, cele de mai sus se înfatiseaza spre stiinta tuturor
parintilor slujitori, monahilor, monahiilor si binecredinciosilor
crestini ortodocsi din cuprinsul Mitropoliei Ortodoxe Române a
Europei Occidentale si Meridionale prin acest Act Patriarhal, dat
în resedinta Noastra din Bucuresti, azi, 26 aprilie 2005,
în cel de al 120-lea an al Autocefaliei si al 80-lea an de la
ridicarea la demnitatea de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române
si în cel de al nousprezecelea an al arhipastoririi Noastre ca
Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei,
Loctiitor al Cezareei Capadociei si Patriarh al Bisericii Ortodoxe
Române. + TEOCTIST"
În timpul citirii acestui act patriarhal, Mitropolitul Daniel a
explicat titulatura aleasa pentru noul episcop: "Manastirea Sihastria
în care a intrat Parintele Marc în 1991 se afla în
zona Neamtului, judetul Neamt din Moldova. De aceea, i s-a dat numele
de ,Nemteanul', dar si pentru ca aceasta regiune este deosebit de
importanta nu numai pentru spiritualitatea româneasca, ci si
ortodoxa în general. Acolo, în Manastirea Neamt, a trait
în secolul al XVIII-lea sfântul Paisie Velicicovschi;
în timpul lui au existat în Manastirea Neamt aproape 1000
de calugari din 28 de etnii diferite; ca atare, noi, prin acest nume de
,Nemteanul', dorim sa recomandam Parintelui Marc sa fie urmas demn al
sfântului Paisie de la Neamt, care a adunat popoare ortodoxe
în rugaciune, în rugaciunea lui Iisus. Iata explicatia
noastra ca episcop din zona respectiva, ca Mitropolit al Moldovei si
Bucovinei!"
Apoi, noul episcop a primit însemnele demnitatii
episcopale: mantia si cârja: "Primeste toiagul acesta, ca sa
pastoresti turma lui Hristos cea încredintata tie; si celor
ascultatori sa le fie de la tine toiag de reazem si întarire, iar
pentru cei neascultatori si nestatornici sa-l întrebuintezi pe el
ca toiag de desteptare, toiag de certare." Înaltpreasfintitul
Mitropolit Daniel a felicitat pe noul episcop; apoi a declarat ca
în România nu este cunoscuta cum se cuvine contributia
bisericii "Sfintii Arhangheli" la mentinerea credintei noastre
stramosesti si la rezistenta anti-comunista, exprimându-si
nadejdea ca momentul acestei hirotonii va fi un nou început
în acest sens; la aceste cuvinte, mai multi participanti, clerici
si credinciosi, au izbucnit în aplauze. A urmat cuvântarea
Înaltpreasfintitului Nathaniel, care a evidentiat la
rândul sau rolul de unitate pe care îl joaca episcopul
în general si noul episcop de origine franceza în special.
Apoi, Înaltpreasfintitul Mitropolitul nostru Iosif si-a
exprimat bucuria pentru darul de la Dumnezeu de a avea un al doilea
Episcop vicar si a multumit tuturor celor prezenti, ierarhi si clerici
slujitori, popor, invitati etc. În primul rând, binestiind
ca episcopul nu poate fi de unul singur, ci numai în comuniunea
unui Sinod, a multumit Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române care a ales pe noul Episcop vicar; apoi a multumit
în mod special Înaltpreasfintitului Mitropolit Daniel si
tuturor celor care au contribuit la formarea noului episcop în
perioada sederii sale în Moldova; de asemenea, Arhimandritului
Simeon si întregii obsti a Manastirii "Sfântul Siluan" de
la Saint-Mars-en-Locquenay, în care Preasfintitul Marc a
petrecut mai multi ca într-o a doua familie monahala, dupa cea de
la Sihastria; a multumit desigur parohiei si bunilor credinciosi de la
Bordeaux care l-au sustinut si împreuna cu care Preasfintia Sa
slujeste de mai bine de doi ani, precum si Consiliului Mitropolitan
care si-a însusit si a sustinut propunerea Înaltprea
Sfintiei Sale; totodata, a aratat ca sarcina noului episcop nu este
usoara; adresându-i-se, l-a încurajat asigurându-l
ca-l va sprijini în toate.
La urma, Preasfintitul Episcop vicar Marc a luat cuvântul si a
legat însemnatatea evenimentului de bucuria saptamânii
luminate, de jertfelnicia pâna la Cruce, a carei aratare pe cer
la Ierusalim se pomeneste în fiecare an la 7 mai, precum si de
sfântul Nil de la Sora (Sorski), care l-a influentat mult pe
sfântul Paisie Velicicovschi si pe care Biserica îl
pomeneste în aceeasi zi. La rândul sau, a multumit tuturor,
în special Mitropolitului Iosif care l-a chemat la aceasta
slujire, si a cerut clericilor si poporului sa se roage pentru Prea
Sfintia Sa ca sa pazeasca si sa înmulteasca harul arhieriei
primit în aceasta zi.
Dupa aceasta, Preasfintitul Marc a binecuvântat tot poporul, pe
fiecare cleric si credincios în parte.
Toti participantii s-au deplasat apoi pe jos pâna la sala de
receptie a bisericii "Saint-Etienne-du-Mont" din apropiere (lânga
Panteon), unde a avut loc agapa frateasca. Seara, familia Prea
Sfintitului Marc a oferit clericilor si credinciosilor veniti de
departe o plimbare cu vaporul pe Sena.
Duminica Tomii, 8 mai 2005
Ierarhii prezenti la Paris au slujit dumnezeiasca Liturghie în
parohiile din regiunea pariziana dupa cum urmeaza: Înaltprea
Sfintitii Mitropoliti Daniel si Iosif în parohia "Pogorârea
Sfântului Duh" din Paris-Clichy (Preot Aurel Grigoras),
Înaltpreasfintitul Mitropolit Serafim în parohia
"Sfânta Parascheva si sfânta Genoveva" din Paris-St.
Sulpice (Pr. Razvan Ionescu), Înaltpreasfintitul Nathaniel la
biserica "Sfintii Arhangheli" din Paris-Jean de Beauvais, Prea
Sfintitul Sofian la Manastirea "Buna Vestire" de la Rosiers, Prea
Sfintitii Siluan si Marc în parohia "Sfântul Gherman si
sfântul Clodoald" de la Louveciennes, iar Preasfintitul Ioachim
în parohia "Sfântul Ioan Teologul" de la
Issy-les-Moulineaux.
Dupa-amiaza, 15h00, cei trei Mitropoliti împreuna cu cei doi
Episcopi vicari ai Mitropoliei noastre s-au aflat la mormântul
marelui compozitor român George Enescu, din cimitirul parizian
Père Lachaise, unde au savârsit o slujba de pomenire la
împlinirea a 50 de ani de la trecerea acestuia la cele vesnice.
Mitropolitul Daniel a reamintit celor aproape o suta de participanti
calitatile compozitorului si a îndemnat la imitarea râvnei
pentru a înmulti talantul sadit în fiecare din noi de catre
Dumnezeu.
Pentru toate acestea, se cuvine slava si multumire lui Dumnezeu!
Recunostinta si multumiri tuturor celor care au contribuit la acest
moment important din viata Mitropoliei noastre, a Bisericii Ortodoxe
Române si a Ortodoxiei în general! Multumiri speciale
Înaltpreasfintitului Mitropolit Daniel si întregii
delegatii a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei care s-au ostenit cu
multa dragoste si râvna pentru concretizarea acestui eveniment si
au oferit noului episcop întregul set de vesminte si
însemne episcopale! Multumiri speciale, de asemenea, Înalt
Preasfintitului Nathaniel, care a raspuns cu multa bucurie propunerii
Înaltpreasfintitului Mitropolit Iosif ca slujba sa aiba loc
în biserica "Sfintii Arhangheli" si a efectuat deplasarea la
Paris pentru acest eveniment! Multumiri calduroase preotilor,
Consiliilor si Comitetului de femei ale bisericii "Sfintii Arhangheli"
pentru bunavointa si contributia la excelenta organizare a acestei zile
de aleasa sarbatoare pentru Biserica noastra. Multumiri din inima
parohului bisericii Saint-Etienne-du-Mont care a pus la dispozitie cu
multa întelegere sala de receptie a bisericii în vederea
organizarii agapei fratesti! Asemenea, tuturor organizatorilor agapei:
parohia "Sfântul Iosif"de la Bordeaux în frunte cu familia
Nicolae si Marga Costelian, si Consiliul Mitropolitan în frunte
cu Dl Stefan Capitaneanu, Consilier pentru tineret. Multumiri
respectuoase autoritatile civile (Primaria si Prefectura) care au fost
prezente la eveniment si au supravegheat ordinea publica, precum si
autoritatilor religioase (Arhiepiscopia Parisului prin vicarul general
si Conferinta Episcopilor catolici din Franta) pentru mesajele fratesti
si de comuniune transmise! Multumiri de asemenea echipelor de
televiziune (France 2, TVR) si radio ("Eglise Orthodoxe Aujourd'hui",
TRINITAS) care au imortalizat evenimentul! Tuturor celor pomeniti sau
nementionati, cunoscuti sau necunoscuti, multe multumiri din partea
Mitropoliei noastre!
Montaje dedicate evenimentului vor fi transmise în emisiunile
urmatoare: "Orthodoxie" din 12.06.2005, 9h30-10h00 & 10.07.2005,
9h30-10h00 (France 2), "Universul credintei" din 15.05.2005,
7h00-8h30 (TVR) si "L'Eglise orthodoxe aujourd'hui" din 15.05.2005,
17h00 (Radio Notre-Dame)
În saptamâna 9-13 mai 2005, Preasfintitul Episcop vicar
Marc se afla la resedinta mitropolitana de la Limours si slujeste
dumnezeiasca Liturghie.
Luni, 9 mai 2005, Adunarea Episcopilor Ortodocsi din Franta a publicat
urmatorul comunicat:
"Adunarea Episcopilor Ortodocsi din Franta are placerea de a primi un
nou episcop membru al Adunarii, în persoana Preasfintitului
Episcop Marc (Alric), recent ales de catre Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române în calitatea de Episcop vicar al
Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
pastorite de Înaltpreasfintitul Mitropolit Iosif (Pop).
Hirotonia întru episcop a avut loc sâmbata, 7 mai 2005,
în biserica 'Sfintii Arhangheli' din Paris (rue Jean-de-Beauvais)
prin punerea mâinilor peste noul episcop vicar în cadrul
unei liturghii solemne savârsite de catre Înaltprea
Sfintitul Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei, împreuna cu
Înaltpreasfintitul Mitropolit Iosif si mai multi episcopi din
Biserica Ortodoxa Româna.
AEOF adreseaza felicitarile sale noului episcop, Preasfintitul Marc,
si se roaga Domnului sa-l întareasca în noile sale
atributii episcopale si pastorale în cadrul Mitropoliei
Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale."