† Mitropolitul Iosif
Scrisoare pastorală la Pogorârea Sfântului Duh 2007
către tot clerul, cinul monahal şi poporul dreptslăvitor din întreaga Mitropolie
Nr. 210/2007
Preacucernice Părinte,
Iubiţi credincioşi,
În urmă cu zece zile, când Domnul nostru Iisus Hristos S-a înălţat la
cer în văzul apostolilor, le-a poruncit acestora „să nu se depărteze de
Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui ”, despre care le vorbise
încă înainte de Patima Sa (Ioan 14-16), anume trimiterea Duhului Sfânt
peste ei: „veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt; veţi lua putere,
venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi mie martori până la
marginea pământului ” (Fapte 1).
Astăzi, în „duminica cea mare” a Rusaliilor sau a Cincizecimii, adică
la cincizeci de zile după Învierea Sa din morţi, prăznuim şi invocăm
prin rugăciuni Pogorârea Duhului Sfânt peste noi şi peste lumea
întreagă. Duhul Sfânt este a treia Persoană a Sfintei Treimi. El face
deplină iubirea părintească a Tatălui faţă de Fiul şi iubirea fiască a
Fiului faţă de Tatăl. El sfinţeşte şi desăvârşeşte întreaga creaţie.
După căderea omului din iubirea lui Dumnezeu prin neascultare – cădere
pe care o repetăm fiecare dintre noi atunci când săvârşim păcatul – ,
planul mântuitor al lui Dumnezeu a fost să restaureze natura noastră
coruptă de păcat, ceea ce a săvârşit în persoana Fiului: Acesta
S-a întrupat, adică a luat firea noastră întru Sine, şi a pătimit de
bunăvoie, adică a curăţit-o de tot răul şi a readus-o la puterea ei
spirituală deplină, care este viaţa veşnică şi fericită, dovedind
aceasta prin Învierea Sa din morţi, prin arătările minunate de după
Înviere şi prin Înălţarea la cer.
Dar ceea ce a realizat Domnul Însuşi în persoana Sa, cum ar fi fost
posibil să se realizeze şi în fiecare dintre noi? Cum să ne fi unit şi
noi cu Hristos, ca să eliberăm şi firea noastră din fiecare dintre noi
de tot păcatul şi să dobândim viaţa şi iubirea veşnică ? Căci nu este
totuna a vedea şi a înţelege ceea ce a realizat Hristos (sau: a crede
în Hristos) cu a-şi apropria această realizare (sau: a trăi în
Hristos). Cel mai convingător exemplu sunt apostolii: nu au fost ei,
oare, atâta vreme pe lângă Domnul? Nu au învăţat atâtea? Nu li s-au
descoperit atâtea taine ascunse mulţimilor în pilde? Şi cu toate
acestea, ei l-au părăsit îndată în momentul vânzării. Să ne aducem
aminte şi de sfântul apostol Petru: câtă râvnă şi ce rapidă uitare
!
Toate acestea ne arată, iubiţi credincioşi, că nu este deajuns să urmăm
numai declarativ lui Hristos, chiar dacă am petrece cu El vreme
îndelungată, ca şi apostolii, şi chiar dacă am înţelege cu mintea toate
tainele credinţei. Ci este nevoie să trăim cu adevărat în Hristos, să
ne împărtăşim efectiv de viaţa deplină realizată în Persoana Sa. Or,
aceasta nu o putem face decât primindu-L şi noi pe Duhul Sfânt, aşa cum
l-au primit apostolii şi s-au întărit şi nu s-au mai lepădat până la
moarte. Aşa a rânduit Dumnezeu Tatăl, ca Fiul să restaureze natura
căzută în păcat şi să o înalţe la cer, iar Duhul să o pogoare, adică să
o facă prezentă în fiecare dintre noi, sfinţindu-ne şi desăvârşindu-ne,
în primul rând prin împărtăşirea de Hristos ori de câte ori se adună
Biserica să sfinţească Trupul şi Sângele Domnului.
Pentru aceasta, trebuie să ascultăm şi noi porunca Domnului de a rămâne
în Ierusalim pentru a primi pogorârea Duhului Sfânt peste noi.
Ierusalimul este Biserica! Chiar aşa o numeşte sfântul apostol Ioan în
Apocalipsă: „noul Ierusalim, cetatea sfântă, împodobită pentru Mirele
ei”, zidită pe „douăsprezece pietre de temelie, ale celor doisprezece
apostoli” (Apocalipsă 21). Aşa mărturisim şi noi credinţa noastră în
Biserica „una, sfântă, sobornicească şi apostolească”.
„Dar unde este Duhul Sfânt acum? – ne întrebăm noi, împreună cu sfântul
Ioan Gură de Aur – Atunci, pe vremea apostolilor, când se făceau
minuni, când se înviau morţi, când se curăţau leproşi, bine spui că era
Duhul Sfânt. Dar acum, ce dovadă avem că este Duhul Sfânt între noi?
Dacă n-ar fi Duhul Sfânt între noi, cum s-ar fi izbăvit de păcate
aceştia care au fost botezaţi? Dacă n-ar fi Duhul Sfânt, noi n-am putea
spune «Iisus este Domnul» (1 Co 12, 3). Dacă n-ar fi Duhul Sfânt, n-am
putea chema pe Dumnezeu «Tatăl nostru» (Mt 6,9; Ga 4,6; cf. Sf. Ioan,
Omilia XIV la Romani). Dacă n-ar fi Duhul, n-ar fi în Biserică cuvântul
înţelepciunii şi al cunoştinţei. Dacă n-ar fi Duhul Sfânt, n-ar fi în
Biserică păstori şi învăţători. Dacă n-ar fi Duhul Sfânt în părintele
şi învăţătorul vostru, nu i-aţi fi răspuns cu toţii, într-un suflet «
şi duhului tău», când cu puţin mai înainte v-a spus «pace tuturor».
Dacă n-ar fi de faţă Duhul, nu s-ar aduna Biserica, iar dacă se adună
Biserica, atunci evident că este de faţă Duhul. Duhul Sfânt este de
faţă prin iertarea păcatelor, prin răspunsul dat de credincioşi
păstorului, prin cuvântul înţelepciunii şi al cunoştinţei, prin
hirotonii, prin Jertfa cea de taină” (Sf. Ioan, Omilia I la Rusalii).
„Dacă n-ar fi acum arvuna Duhului, n-ar fi Botezul, n-ar fi iertarea
păcatelor, n-ar fi îndreptarea şi sfinţenia, n-am fi primit înfierea,
nu ne-am bucura de Taine. Fără harul Duhului, n-ar fi Trupul şi Sângele
cel de taină. N-am avea preoţi, căci nici nu s-ar putea face aceste
hirotonii fără pogorârea harului. Şi se mai pot numi încă şi alte multe
semne ale harului Duhului. Prin urmare, nici tu nu eşti lipsit de harul
Duhului” (Sf. Ioan, Cuvânt despre învierea morţilor).
Aceste cuvinte ale sfântului Ioan Gură de Aur, de la a cărui adormire
prăznuim anul acesta, la 14 septembrie, 1600 de ani, ne fac să ne
gândim la un alt mare sfânt mai apropiat de noi, sfântul Serafim de la
Sarov (+2 ianuarie 1833), care ne-a învăţat că „scopul vieţii creştine
este dobândirea Duhului Sfânt”, Care ne umple de dragoste, de bucurie,
de curăţie, de lumină, de mireasmă, de pace, de bunătate, de
blândeţe...
Să păzim, aşadar, porunca Domnului şi să rămânem totdeauna, împreună cu
apostolii, cu sfinţii şi cu Maica Domnului, în Ierusalimul duhovnicesc
care este Biserica, pentru a-L primi neîncetat pe Duhul Sfânt, Care
vine la fiecare rugăciune, aşa cum Îl invocăm: „vino şi sălăşluieşte
întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte,
Bunule, sufletele noastre”!
Preacucernice Părinte şi iubiţi credincioşi,
Ca în fiecare an, la acest praznic, am obişnuit să facem apel la
bunăvoinţa dumneavoastră pentru o colectă în sprijinul misiunii pe care
o desfăşurăm în Mitropolia noastră. Ştiţi cu toţii că suntem tot mai
numeroşi în Europa Occidentală şi fiecare dorim să aflăm mângâiere în
Biserica noastră, acolo unde ne aflăm.
De aceea, împreună cu Episcopii vicari Siluan din Italia şi Marc din
Franţa, ne străduim să trimitem preoţi şi slujitori peste tot unde este
nevoie, să organizăm diverse misiuni şi întâlniri pastorale, dar
mai ales activităţi educative pentru copiii şi tinerii noştri, ca şi ei
să deprindă tainele credinţei şi să crească armonios în Biserică.
Prin urmare, vă adresez şi acum rugămintea de a sprijini misiunea
Bisericii noastre aici în Europa Occidentală, fiecare după
posibilităţile sale şi „cum socoteşte cu inima sa”, precum ne învaţă
sfântul apostol Pavel, „căci Dumnezeu iubeşte pe cel ce dă cu voie
bună” (2 Co 9,7).
Mulţumindu-vă, vă anunţ totodată că zilele acestea, de marţi 29 mai
până sâmbătă 2 iunie, are loc, la reşedinţa noastră de la Paris,
Congresul Mitropoliei, care reuneşte din doi în doi ani pe toţi
slujitorii şi câte doi delegaţi din fiecare parohie, pentru a dezbate
problemele actuale şi a găsi soluţii şi metode de a răspunde pe măsură
nevoilor din parohii şi din societate.
Vă îndemn si pe această cale sa îi aduceţi pe copii la cateheza pe care
preotii nostri o fac pentru ei în parohii duminica sau in alte zile.
Aceasta îi va întàri, ajutandu-i si pregatindu-i pentru viata pe care
Dumnezeu le-a pus-o înainte.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi iubirea lui Dumnezeu Tatăl şi
împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi (2 Co 13,13) !
† Mitropolitul Iosif
Praznicul Rusaliilor 2007