† Mitropolitul Iosif
Scrisoare pastorală la Pogorârea Sfântului Duh 2007
către
tot clerul, cinul monahal şi poporul dreptslăvitor din întreaga
Mitropolie
Nr. 210/2007
Preacucernice Părinte,
Iubiţi credincioşi,
În urmă cu zece zile, când Domnul nostru Iisus Hristos S-a
înălţat la cer în văzul apostolilor, le-a poruncit acestora „să
nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui ”,
despre care le vorbise încă înainte de Patima Sa (Ioan 14-16),
anume trimiterea Duhului Sfânt peste ei: „veţi fi botezaţi
cu Duhul Sfânt; veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi
Îmi veţi fi mie martori până la marginea pământului ” (Fapte
1).
Astăzi, în „duminica cea mare” a Rusaliilor sau a Cincizecimii,
adică la cincizeci de zile după Învierea Sa din morţi, prăznuim
şi invocăm prin rugăciuni Pogorârea Duhului Sfânt peste noi şi
peste lumea întreagă. Duhul Sfânt este a treia Persoană a Sfintei
Treimi. El face deplină iubirea părintească a Tatălui faţă de
Fiul şi iubirea fiască a Fiului faţă de Tatăl. El sfinţeşte şi
desăvârşeşte întreaga creaţie.
După căderea omului din iubirea lui Dumnezeu prin neascultare –
cădere pe care o repetăm fiecare dintre noi atunci când săvârşim
păcatul – , planul mântuitor al lui Dumnezeu a fost să restaureze
natura noastră coruptă de păcat, ceea ce a săvârşit în persoana
Fiului: Acesta S-a întrupat, adică a luat firea noastră
întru Sine, şi a pătimit de bunăvoie, adică a curăţit-o de tot
răul şi a readus-o la puterea ei spirituală deplină, care este
viaţa veşnică şi fericită, dovedind aceasta prin Învierea Sa din
morţi, prin arătările minunate de după Înviere şi prin Înălţarea
la cer.
Dar ceea ce a realizat Domnul Însuşi în persoana Sa, cum ar fi
fost posibil să se realizeze şi în fiecare dintre noi? Cum să ne
fi unit şi noi cu Hristos, ca să eliberăm şi firea noastră din
fiecare dintre noi de tot păcatul şi să dobândim viaţa şi iubirea
veşnică ? Căci nu este totuna a vedea şi a înţelege ceea ce a
realizat Hristos (sau: a crede în Hristos) cu a-şi apropria
această realizare (sau: a trăi în Hristos). Cel mai convingător
exemplu sunt apostolii: nu au fost ei, oare, atâta vreme pe lângă
Domnul? Nu au învăţat atâtea? Nu li s-au descoperit atâtea taine
ascunse mulţimilor în pilde? Şi cu toate acestea, ei l-au părăsit
îndată în momentul vânzării. Să ne aducem aminte şi de sfântul
apostol Petru: câtă râvnă şi ce rapidă uitare !
Toate acestea ne arată, iubiţi credincioşi, că nu este deajuns să
urmăm numai declarativ lui Hristos, chiar dacă am petrece cu El
vreme îndelungată, ca şi apostolii, şi chiar dacă am înţelege cu
mintea toate tainele credinţei. Ci este nevoie să trăim cu
adevărat în Hristos, să ne împărtăşim efectiv de viaţa deplină
realizată în Persoana Sa. Or, aceasta nu o putem face decât
primindu-L şi noi pe Duhul Sfânt, aşa cum l-au primit apostolii
şi s-au întărit şi nu s-au mai lepădat până la moarte. Aşa a
rânduit Dumnezeu Tatăl, ca Fiul să restaureze natura căzută în
păcat şi să o înalţe la cer, iar Duhul să o pogoare, adică să o
facă prezentă în fiecare dintre noi, sfinţindu-ne şi
desăvârşindu-ne, în primul rând prin împărtăşirea de Hristos ori
de câte ori se adună Biserica să sfinţească Trupul şi Sângele
Domnului.
Pentru aceasta, trebuie să ascultăm şi noi porunca Domnului de a
rămâne în Ierusalim pentru a primi pogorârea Duhului Sfânt peste
noi. Ierusalimul este Biserica! Chiar aşa o numeşte sfântul
apostol Ioan în Apocalipsă: „noul Ierusalim, cetatea sfântă,
împodobită pentru Mirele ei”, zidită pe „douăsprezece pietre de
temelie, ale celor doisprezece apostoli” (Apocalipsă 21). Aşa
mărturisim şi noi credinţa noastră în Biserica „una, sfântă,
sobornicească şi apostolească”.
„Dar unde este Duhul Sfânt acum? – ne întrebăm noi, împreună cu
sfântul Ioan Gură de Aur – Atunci, pe vremea apostolilor, când se
făceau minuni, când se înviau morţi, când se curăţau leproşi,
bine spui că era Duhul Sfânt. Dar acum, ce dovadă avem că este
Duhul Sfânt între noi? Dacă n-ar fi Duhul Sfânt între noi, cum
s-ar fi izbăvit de păcate aceştia care au fost botezaţi? Dacă
n-ar fi Duhul Sfânt, noi n-am putea spune «Iisus este Domnul» (1
Co 12, 3). Dacă n-ar fi Duhul Sfânt, n-am putea chema pe Dumnezeu
«Tatăl nostru» (Mt 6,9; Ga 4,6; cf. Sf. Ioan, Omilia XIV la
Romani). Dacă n-ar fi Duhul, n-ar fi în Biserică cuvântul
înţelepciunii şi al cunoştinţei. Dacă n-ar fi Duhul Sfânt, n-ar
fi în Biserică păstori şi învăţători. Dacă n-ar fi Duhul Sfânt în
părintele şi învăţătorul vostru, nu i-aţi fi răspuns cu toţii,
într-un suflet « şi duhului tău», când cu puţin mai înainte v-a
spus «pace tuturor». Dacă n-ar fi de faţă Duhul, nu s-ar aduna
Biserica, iar dacă se adună Biserica, atunci evident că este de
faţă Duhul. Duhul Sfânt este de faţă prin iertarea păcatelor,
prin răspunsul dat de credincioşi păstorului, prin cuvântul
înţelepciunii şi al cunoştinţei, prin hirotonii, prin Jertfa cea
de taină” (Sf. Ioan, Omilia I la Rusalii). „Dacă n-ar fi acum
arvuna Duhului, n-ar fi Botezul, n-ar fi iertarea păcatelor, n-ar
fi îndreptarea şi sfinţenia, n-am fi primit înfierea, nu ne-am
bucura de Taine. Fără harul Duhului, n-ar fi Trupul şi Sângele
cel de taină. N-am avea preoţi, căci nici nu s-ar putea face
aceste hirotonii fără pogorârea harului. Şi se mai pot numi încă
şi alte multe semne ale harului Duhului. Prin urmare, nici tu nu
eşti lipsit de harul Duhului” (Sf. Ioan, Cuvânt despre învierea
morţilor).
Aceste cuvinte ale sfântului Ioan Gură de Aur, de la a cărui
adormire prăznuim anul acesta, la 14 septembrie, 1600 de ani, ne
fac să ne gândim la un alt mare sfânt mai apropiat de noi,
sfântul Serafim de la Sarov (+2 ianuarie 1833), care ne-a învăţat
că „scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt”, Care
ne umple de dragoste, de bucurie, de curăţie, de lumină, de
mireasmă, de pace, de bunătate, de blândeţe...
Să păzim, aşadar, porunca Domnului şi să rămânem totdeauna,
împreună cu apostolii, cu sfinţii şi cu Maica Domnului, în
Ierusalimul duhovnicesc care este Biserica, pentru a-L primi
neîncetat pe Duhul Sfânt, Care vine la fiecare rugăciune, aşa cum
Îl invocăm: „vino şi sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe
noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele
noastre”!
Preacucernice Părinte şi iubiţi credincioşi,
Ca în fiecare an, la acest praznic, am obişnuit să facem apel la
bunăvoinţa dumneavoastră pentru o colectă în sprijinul misiunii
pe care o desfăşurăm în Mitropolia noastră. Ştiţi cu toţii că
suntem tot mai numeroşi în Europa Occidentală şi fiecare dorim să
aflăm mângâiere în Biserica noastră, acolo unde ne aflăm.
De aceea, împreună cu Episcopii vicari Siluan din Italia şi Marc
din Franţa, ne străduim să trimitem preoţi şi slujitori peste tot
unde este nevoie, să organizăm diverse misiuni şi întâlniri
pastorale, dar mai ales activităţi educative pentru copiii şi
tinerii noştri, ca şi ei să deprindă tainele credinţei şi să
crească armonios în Biserică.
Prin urmare, vă adresez şi acum rugămintea de a sprijini misiunea
Bisericii noastre aici în Europa Occidentală, fiecare după
posibilităţile sale şi „cum socoteşte cu inima sa”, precum ne
învaţă sfântul apostol Pavel, „căci Dumnezeu iubeşte pe cel ce dă
cu voie bună” (2 Co 9,7).
Mulţumindu-vă, vă anunţ totodată că zilele acestea, de marţi 29
mai până sâmbătă 2 iunie, are loc, la reşedinţa noastră de la
Paris, Congresul Mitropoliei, care reuneşte din doi în doi ani pe
toţi slujitorii şi câte doi delegaţi din fiecare parohie, pentru
a dezbate problemele actuale şi a găsi soluţii şi metode de a
răspunde pe măsură nevoilor din parohii şi din societate.
Vă îndemn si pe această cale sa îi aduceţi pe copii la cateheza
pe care preotii nostri o fac pentru ei în parohii duminica sau in
alte zile. Aceasta îi va întàri, ajutandu-i si pregatindu-i
pentru viata pe care Dumnezeu le-a pus-o înainte.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi iubirea lui Dumnezeu Tatăl
şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi (2 Co 13,13)
!
† Mitropolitul Iosif
Praznicul Rusaliilor 2007