Nr. 391/2007
† MITROPOLITUL IOSIF
SMERENIA SI MILOSTENIA LUI HRISTOS
SCRISOARE PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI 2007
către tot clerul, cinul monahal şi poporul dreptslăvitor din întreaga Mitropolie
Prea Cucernice Părinte,
Iubiţi fraţi în Domnul nostru Iisus Hristos,
În aceste zile de sărbătoare pentru toată creştinătatea, Naşterea
Domnului nostru Iisus Hristos în ieslea din Betleemul Iudeii ne
prilejuieşte din nou să luăm aminte şi să încercăm şi noi să
trăim smerenia şi milostenia jertfelnică pe care Fiul lui Dumnezeu le-a
trăit faţă de noi şi de omenirea întreagă pentru care S-a
întrupat, să o mântuiască. Starea de smerenie pe care
Hristos – Fiul lui Dumnezeu – va primi să o trăiască
printre noi, cu noi şi pentru noi, este văzută şi anunţată de proorocii
Vechiului Testament. Zice proorocul Isaia : “Doamne, cine i-a dat
crezare auzului nostru şi cui s-a descoperit braţul Domnului? Noi ca pe
un copil L-am vestit înainte-I… El era un Om în
suferinţă şi obişnuit să rabde slăbiciune; …defăimat a fost, iar
nu’mbrăcat în cinste. El păcatele noastre le poartă…
” (Is. 53, 1-4) Isaia este unul dintre proorocii Vechiului
Testament care atenţionează prin profeţiile lui că Cel Preaînalt
va trimite pe Fiul Său ca un rob, ca un servitor, ca cel mai mic
printre fiii oamenilor, tocmai pentru a dezlega pe fiii oamenilor, pe
omul care zace în suferinţă şi moarte, în întuneric
şi frică, în nesimţire şi uitare, – dar pe care Dumnezeu
îl iubeşte şi vine să-l caute pentru a-l chema acolo unde este El
: în bucuria veşnică, în lumina veşnică care izvorăşte din
însăşi Fiinţa Lui, în dragostea veşnică dătătoare de lumină
a Tatălui împreună cu Fiul şi cu Sfântul Duh, a Preasfintei
Treimi – Dumnezeul nostru. Chemarea pe care Hristos ne-o face
neîncetat este o chemare prin această smerenie nesfârşită
pe care o are pentru a se face auzit şi văzut de noi. „Luaţi
jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt
blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor
voastre.” (Mt 11, 29) “Şi cu adevărat dacă nu era smerit,
– zice Sf Ioan Gură de Aur – fiind Fiu al
Preaînaltului Dumnezeu, ar mai fi ales să-I fie Mamă o fiică
neînsemnată din popor? Dacă nu era smerit, El, care este
Dătătorul de viaţă al întregii zidiri, ar mai fi primit să se
nască într-o iesle sărăcăcioasă?”
Nu numai că El se smereşte pe Sine, “chip de rob
luând”…, dar nu se poate face văzut şi primit
decât dacă avem ochii inimii în starea de smerenie pentru a
privi şi căuta acolo unde nu gândim că Dumnezeu ar putea fi :
Prunc, într-o iesle, cu animalele alături. Nu L-a putut vedea şi
înţelege nici Irod, decât ca pe un rival, de aceea căuta
să-L omoare, ucigând atâţia prunci nevinovaţi în
locul Lui. Cum S-ar putea face Creatorul-Însuşi rival al
creaturii Sale pentru lucrurile cele stricăcioase şi muritoare din
această viaţă? Iar cei care-L vor omorâ mai apoi, sau vor să-L
omoare încă şi astăzi, tocmai de aceea o vor face: din nou nu-L
vor vedea, căci nu sunt în stare să accepte şi să intuiască
smerenia Lui. Ce nevoie este de un Dumnezeu atât de smerit? Este
prea mult şi prea îndrăzneţ pentru ei ca Dumnezeu să vină şi să
fie atât de smerit, de şters, de tainic, de nevăzut, de neluat
în seamă, de anonim, de neaşteptat, cu toate că Scripturile
tocmai despre acestea vorbeau. Toate la un loc au surprins şi surprind
pe oamenii de atunci şi pe cei de acum. Toţi ne imaginăm cum ar trebui
să fie, să se manifeste Dumnezeu, dar greu acceptăm să-L primim aşa cum
este, cum a venit în Betleem, cum vine şi azi, cum vine în
viaţa noastră personală şi-n cea a lumii. Îl acuzăm că ar fi
absent din suferinţa noastră, din calea noastră, din calea răului care
în aparenţă nu se sfieşte să pună stăpânire pe om şi lume.
Uităm – sau nu am ştiut niciodată – să Îl privim,
să-L recunoaştem, să-L căutam acolo unde este, să-L identificăm şi cu
cei cu care El ne spune că se identifică, să-L vedem cu ochii cu care
El ne spune că-L putem vedea, să-L iubim cu dragostea pe care El ne-o
arată şi în care şi El se recunoaşte şi ne-o arată, să-L vedem
în lumina în care cu adevarat Îl putem vedea, să-L
primim cu inima cu care El ne spune că-L putem primi : inima milostivă.
“Fiţi milostivi precum Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv
este”, “fericiţi cei milostivi, că aceia se vor
milui” – iată chemarea Mântuitorului lumii, Cel
născut în ieslea Betleemului. Milostenia! Să fim milostivi,
precum El şi Tatăl Cel din ceruri! Însăşi venirea Lui în
trup este semnul cel mai mare şi de netăgăduit al milostivirii Lui
pentru noi. Şi ne cere şi nouă să fim asemenea Tatălui, milostivi. Nu
altfel! Toată această mare sărbătoare este trăită de noi cu
gândul la milostenie, pentru că facem daruri, sau, – copii
fiind –, suntem învăţaţi să dăruim. În anii trecuţi
vă îndemnam să facem daruri celor săraci, la sfârşitul
Postului Craciunului, în care am renunţat la unele lucruri, ca
postul nostru să aibă şi acest sens al renunţării pentru a da celor
în mai mare nevoie decât suntem noi. Aşa să facem şi anul
acesta, fie prin parohie, fie personal, celor pe care-i cunoaştem.
“Cel ce miluieste pe sărac, împrumută pe Dumnezeu,”
– spun Proverbele Vechiului Testament. (Prov. 19, 17) “Că
pentru sărac întinde Hristos dreapta Sa şi primeşte ce dai,
– zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Cel ce plouă cere de la
tine puţin. Cel ce tună şi fulgeră îţi zice să miluieşti, Cel ce
acoperă cerul cu nori ia de la tine haina veche. /… Că
săracul întinde mâna, iar Dumnezeu este Cel ce
primeşte.” (Din vol. Mărgăritarele Sf. Ioan Gură de Aur, p. 34 şi
72). Cum vom sta înaintea Lui la sfârşitul veacurilor fără
să fi fost milostivi faţă de fraţii noştri, oricare ar fi fost nevoile
lor, sufleteşti sau trupeşti? Milostenia este cea care singură ne poate
face să vedem în adâncul sufletului celuilalt, pentru că ne
face să ne identificăm cu el, aşa cum Hristos a făcut-o.
“Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei
prea mici, Mie Mi-aţi făcut .”(Mt. 25, 40)
Postul Crăciunului este şi o perioadă de pregătire pentru noi pentru a
ne putea apropia de Sfânta Împărtăşanie, de Sfântul
Trup şi Sânge al Mântuitorului, cu inima curată, primind
iertare şi dând iertare tuturor. Dar nu numai aceasta!
“Trupul lui Hristos de pe altar nu are nevoie de acoperăminte
preţioase, ci de suflet curat, – zice tot Sfântul Ioan Gură
de Aur; dar cel gol, cel flămând are nevoie de multă
îngrijire. Să învăţăm, dar, … să cinstim pe Hristos
aşa cum El vrea. Aşa şi tu, cinsteşte-L pe Hristos cu cinstea pe care
El ţi-a poruncit-o, cheltuind cu săracii avuţia ta. Dumnezeu n-are
nevoie de vase de aur, ci de suflete de aur.”(Omilii la Matei,
omilia L, III, în col. PSB, vol. 23, p 584)
Iubiti fraţi,
Iată două daruri pe care Hristos ni le face născându-Se Prunc
în peştera răcoroasă : smerenia şi milostenia. Sunt ale Lui, dar
ni le dăruieşte şi nouă. Acestea pot face şi din noi ucenici ai lui
Hristos. El a sărăcit prin smerenia şi milostenia Sa, ca noi să ne
putem îmbogăţi prin ele. Dar este o bogăţie care nu se poate afla
la prima căutare, ne trebuie răbdare şi simplitate pentru ea, fiind
comoara veşnică şi nepreţuită care se ascunde în aceste daruri.
Prea cucernice Părinte,
Iubiţi fraţi în Hristos,
În acest an care a trecut a fost chemat la
Domnul vrednicul de pomenire Patriah al Bisericii Ortodoxe
Române, Preafericitul Teoctist. Înţelepciunea lui era
deopotrivă cu vârsta patriarhală pe care Dumnezeu i-a dăruit-o,
şi toţi ne-am bucurat şi ne-am adăpat din înţelepciunea lui.
Dumnezeu să-l odihnească în corturile drepţilor!
Tot în acest an ne-a dăruit Dumnezeu un alt patriarh,
Preafericitul Daniel, cel care a preluat cârma Bisericii noastre,
fiind întronizat pe data de 30 septembrie. Ne rugăm cu toţii să
aibă parte de un patriarhat cu mult spor şi multe roade.
În Mitropolia noastră am avut parte de asemenea de schimbări.
Anul acesta s-au înfiinţat episcopia Italiei şi episcopia Spaniei
şi Portugaliei, pentru care ne pregătim să alegem episcopi. Dar
în toate aceste demersuri avem nevoie de rugăciunile
dumneavoastră, care sunteţi pietre vii ale Bisericii lui Hristos.
În tot ceea ce faceţi, nu uitaţi că “toată darea cea bună
şi tot darul desăvârşit de Sus este, pogorând de la
Părintele luminilor” şi că de acolo trebuie să cerem şi să primim
tot darul.
Să dea Domnul, Care astăzi S-a făcut Prunc, să aveţi parte şi cu
prilejul acestor sărbători de multă pace şi linişte sufletească şi un
An Nou 2008 cu multe împliniri.
† Mtropolitul Iosif
Paris, Naşterea Domnului 2007