Nr. 391/2007
† MITROPOLITUL IOSIF

SMERENIA SI MILOSTENIA LUI HRISTOS

SCRISOARE PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI 2007

către tot clerul, cinul monahal şi poporul dreptslăvitor din întreaga Mitropolie

Prea Cucernice Părinte,
Iubiţi fraţi în Domnul nostru Iisus Hristos,

În aceste zile de sărbătoare pentru toată creştinătatea, Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos în ieslea din Betleemul Iudeii ne prilejuieşte din nou să luăm aminte şi să încercăm şi noi să trăim smerenia şi milostenia jertfelnică pe care Fiul lui Dumnezeu le-a trăit faţă de noi şi de omenirea întreagă pentru care S-a întrupat, să o mântuiască. Starea de smerenie pe care Hristos – Fiul lui Dumnezeu – va primi să o trăiască printre noi, cu noi şi pentru noi, este văzută şi anunţată de proorocii Vechiului Testament. Zice proorocul Isaia : “Doamne, cine i-a dat crezare auzului nostru şi cui s-a descoperit braţul Domnului? Noi ca pe un copil L-am vestit înainte-I… El era un Om în suferinţă şi obişnuit să rabde slăbiciune; …defăimat a fost, iar nu’mbrăcat în cinste. El păcatele noastre le poartă… ” (Is. 53, 1-4) Isaia este unul dintre proorocii Vechiului Testament care atenţionează prin profeţiile lui că Cel Preaînalt va trimite pe Fiul Său ca un rob, ca un servitor, ca cel mai mic printre fiii oamenilor, tocmai pentru a dezlega pe fiii oamenilor, pe omul care zace în suferinţă şi moarte, în întuneric şi frică, în nesimţire şi uitare, – dar pe care Dumnezeu îl iubeşte şi vine să-l caute pentru a-l chema acolo unde este El : în bucuria veşnică, în lumina veşnică care izvorăşte din însăşi Fiinţa Lui, în dragostea veşnică dătătoare de lumină a Tatălui împreună cu Fiul şi cu Sfântul Duh, a Preasfintei Treimi – Dumnezeul nostru. Chemarea pe care Hristos ne-o face neîncetat este o chemare prin această smerenie nesfârşită pe care o are pentru a se face auzit şi văzut de noi. „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Mt 11, 29) “Şi cu adevărat dacă nu era smerit, – zice Sf Ioan Gură de Aur – fiind Fiu al Preaînaltului Dumnezeu, ar mai fi ales să-I fie Mamă o fiică neînsemnată din popor? Dacă nu era smerit, El, care este Dătătorul de viaţă al întregii zidiri, ar mai fi primit să se nască într-o iesle sărăcăcioasă?”

Nu numai că El se smereşte pe Sine, “chip de rob luând”…, dar nu se poate face văzut şi primit decât dacă avem ochii inimii în starea de smerenie pentru a privi şi căuta acolo unde nu gândim că Dumnezeu ar putea fi : Prunc, într-o iesle, cu animalele alături. Nu L-a putut vedea şi înţelege nici Irod, decât ca pe un rival, de aceea căuta să-L omoare, ucigând atâţia prunci nevinovaţi în locul Lui. Cum S-ar putea face Creatorul-Însuşi rival al creaturii Sale pentru lucrurile cele stricăcioase şi muritoare din această viaţă? Iar cei care-L vor omorâ mai apoi, sau vor să-L omoare încă şi astăzi, tocmai de aceea o vor face: din nou nu-L vor vedea, căci nu sunt în stare să accepte şi să intuiască smerenia Lui. Ce nevoie este de un Dumnezeu atât de smerit? Este prea mult şi prea îndrăzneţ pentru ei ca Dumnezeu să vină şi să fie atât de smerit, de şters, de tainic, de nevăzut, de neluat în seamă, de anonim, de neaşteptat, cu toate că Scripturile tocmai despre acestea vorbeau. Toate la un loc au surprins şi surprind pe oamenii de atunci şi pe cei de acum. Toţi ne imaginăm cum ar trebui să fie, să se manifeste Dumnezeu, dar greu acceptăm să-L primim aşa cum este, cum a venit în Betleem, cum vine şi azi, cum vine în viaţa noastră personală şi-n cea a lumii. Îl acuzăm că ar fi absent din suferinţa noastră, din calea noastră, din calea răului care în aparenţă nu se sfieşte să pună stăpânire pe om şi lume. Uităm – sau nu am ştiut niciodată – să Îl privim, să-L recunoaştem, să-L căutam acolo unde este, să-L identificăm şi cu cei cu care El ne spune că se identifică, să-L vedem cu ochii cu care El ne spune că-L putem vedea, să-L iubim cu dragostea pe care El ne-o arată şi în care şi El se recunoaşte şi ne-o arată, să-L vedem în lumina în care cu adevarat Îl putem vedea, să-L primim cu inima cu care El ne spune că-L putem primi : inima milostivă.

“Fiţi milostivi precum Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv este”, “fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” – iată chemarea Mântuitorului lumii, Cel născut în ieslea Betleemului. Milostenia! Să fim milostivi, precum El şi Tatăl Cel din ceruri! Însăşi venirea Lui în trup este semnul cel mai mare şi de netăgăduit al milostivirii Lui pentru noi. Şi ne cere şi nouă să fim asemenea Tatălui, milostivi. Nu altfel! Toată această mare sărbătoare este trăită de noi cu gândul la milostenie, pentru că facem daruri, sau, – copii fiind –, suntem învăţaţi să dăruim. În anii trecuţi vă îndemnam să facem daruri celor săraci, la sfârşitul Postului Craciunului, în care am renunţat la unele lucruri, ca postul nostru să aibă şi acest sens al renunţării pentru a da celor în mai mare nevoie decât suntem noi. Aşa să facem şi anul acesta, fie prin parohie, fie personal, celor pe care-i cunoaştem. “Cel ce miluieste pe sărac, împrumută pe Dumnezeu,” – spun Proverbele Vechiului Testament. (Prov. 19, 17) “Că pentru sărac întinde Hristos dreapta Sa şi primeşte ce dai, – zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Cel ce plouă cere de la tine puţin. Cel ce tună şi fulgeră îţi zice să miluieşti, Cel ce acoperă cerul cu nori ia de la tine haina veche. /… Că săracul întinde mâna, iar Dumnezeu este Cel ce primeşte.” (Din vol. Mărgăritarele Sf. Ioan Gură de Aur, p. 34 şi 72). Cum vom sta înaintea Lui la sfârşitul veacurilor fără să fi fost milostivi faţă de fraţii noştri, oricare ar fi fost nevoile lor, sufleteşti sau trupeşti? Milostenia este cea care singură ne poate face să vedem în adâncul sufletului celuilalt, pentru că ne face să ne identificăm cu el, aşa cum Hristos a făcut-o. “Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut .”(Mt. 25, 40)

Postul Crăciunului este şi o perioadă de pregătire pentru noi pentru a ne putea apropia de Sfânta Împărtăşanie, de Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului, cu inima curată, primind iertare şi dând iertare tuturor. Dar nu numai aceasta! “Trupul lui Hristos de pe altar nu are nevoie de acoperăminte preţioase, ci de suflet curat, – zice tot Sfântul Ioan Gură de Aur; dar cel gol, cel flămând are nevoie de multă îngrijire. Să învăţăm, dar, … să cinstim pe Hristos aşa cum El vrea. Aşa şi tu, cinsteşte-L pe Hristos cu cinstea pe care El ţi-a poruncit-o, cheltuind cu săracii avuţia ta. Dumnezeu n-are nevoie de vase de aur, ci de suflete de aur.”(Omilii la Matei, omilia L, III, în col. PSB, vol. 23, p 584)

Iubiti fraţi,
Iată două daruri pe care Hristos ni le face născându-Se Prunc în peştera răcoroasă : smerenia şi milostenia. Sunt ale Lui, dar ni le dăruieşte şi nouă. Acestea pot face şi din noi ucenici ai lui Hristos. El a sărăcit prin smerenia şi milostenia Sa, ca noi să ne putem îmbogăţi prin ele. Dar este o bogăţie care nu se poate afla la prima căutare, ne trebuie răbdare şi simplitate pentru ea, fiind comoara veşnică şi nepreţuită care se ascunde în aceste daruri.

Prea cucernice Părinte,
Iubiţi fraţi în Hristos,
În acest an care a trecut a fost chemat la Domnul vrednicul de pomenire Patriah al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Teoctist. Înţelepciunea lui era deopotrivă cu vârsta patriarhală pe care Dumnezeu i-a dăruit-o, şi toţi ne-am bucurat şi ne-am adăpat din înţelepciunea lui. Dumnezeu să-l odihnească în corturile drepţilor!

Tot în acest an ne-a dăruit Dumnezeu un alt patriarh, Preafericitul Daniel, cel care a preluat cârma Bisericii noastre, fiind întronizat pe data de 30 septembrie. Ne rugăm cu toţii să aibă parte de un patriarhat cu mult spor şi multe roade.

În Mitropolia noastră am avut parte de asemenea de schimbări. Anul acesta s-au înfiinţat episcopia Italiei şi episcopia Spaniei şi Portugaliei, pentru care ne pregătim să alegem episcopi. Dar în toate aceste demersuri avem nevoie de rugăciunile dumneavoastră, care sunteţi pietre vii ale Bisericii lui Hristos.

În tot ceea ce faceţi, nu uitaţi că “toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de Sus este, pogorând de la Părintele luminilor” şi că de acolo trebuie să cerem şi să primim tot darul.

Să dea Domnul, Care astăzi S-a făcut Prunc, să aveţi parte şi cu prilejul acestor sărbători de multă pace şi linişte sufletească şi un An Nou 2008 cu multe împliniri.

† Mtropolitul Iosif
Paris, Naşterea Domnului 2007