Nr. 344/2006
† Mitropolitul IOSIF
Hristos - Pacea noastra
Scrisoare pastorala la
Nasterea Domnului 2006
c a t r e t o t c l e r u l, c i n
u l m o n a h a l
s i p o p o r u l d r e p t s l a v i t o
r
d i n î n t r e a g a M i t r o p o l i
e
„Betleeme, găteşte-te! Iesle, bine te împodobeşte! Peşteră,
primeşte!
Că Adevărul a venit, umbra a trecut şi Dumnezeu oamenilor
din Fecioara S-a arătat, luând chipul nostru şi îndumnezeind
trupul.
Pentru aceasta Adam înnoindu-se, împreună cu Eva strigă:
pe pământ Bunăvoirea S-a arătat ca să mântuiască neamul
nostru.“
Din slujba Înainteprăznuirii,
stihiră alcătuită de sfântul Sofronie al
Ierusalimului
Prea Cucernice Părinte,
Iubiţi fraţi în Domnul nostru Iisus Hristos,
Praznicul Naşterii Domnului este din nou un prilej de mare
bucurie duhovnicească pentru noi, creştinii. Pacea şi bucuria se
revarsă de la tronul Preasfintei Treimi peste lumea întreagă,
peste tot omul. Acum, când mântuirea noastră este aproape (Romani
13,11), când Cel Unul din Sfânta Treime, Fiul Tatălui, Se naşte
în ieslea sărăcăcioasă a necuvântătoarelor, devenită palat şi
templu ceresc, cerul şi pământul îşi dau mâna şi se unesc pentru
a readuce pacea între om şi Dumnezeu. Acum, harul Treimei Celei
Una se revarsă peste lume prin Fiul, Cel ce din veşnicie Se naşte
din Tatăl fără de mamă, iar în lume, Se naşte acum, la „plinirea
vremii” (Galateni 4,4), din mamă fără de tată. În ieslea
Betleemului, Dumnezeu arătându-Se, ne descoperă pacea pe care a
pregătit-o lumii prin Fiul Său. „Slavă întru cei de sus lui
Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, vesteşte
cerul prin îngerii Săi. În ieslea primitoare a Betleemului, taina
voii Sale pentru mântuirea noastră, a celor păcătoşi, se arată
mai luminoasă ca oricând, aşa cum proorocii Vechiului Testament
au văzut-o: „şi tu, Betleeme, casa Efratei, mic eşti între miile
lui Iuda; dar din tine Cineva Îmi va ieşi în Israel să-i fie lui
Cârmuitor; iar obârşiile Lui sunt dintru-nceput, din zilele
veşniciei” (Miheia 5,1); „poporul cel ce umbla întru întuneric a
văzut lumină mare; voi, cei ce locuiţi în latura şi în umbra
morţii, lumină va străluci peste voi!… Că Prunc ni S-a născut,
Fiu, şi ni S-a dat, a Cărui Stăpânire şi-o poartă pe umăr; şi
numele Lui se cheamă: Înger-de-mare-sfat, Sfetnic minunat,
Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va
să fie” (Isaia 9,1,5). Neputinţa noastră omenească a stricat
pacea cu Dumnezeu şi ne-a condamnat la singurătate, la izolare,
la moarte, care este duşmănie cu Dumnezeu. Cel Care avea să vină
este vestit de prooroci ca „Domn al păcii”, Cel în Care Tatăl
ceresc îşi pune toată dragostea pentru noi şi prin Care revine
spre noi cu pace, ca odinioară înspre Adam şi Eva, care fugind
s-au ascuns de la faţa Lui. Iată cum Pruncul dumnezeiesc, din
prea multa milă a Preasfintei Treimi se pune de bună voie între
noi şi Tatăl, devenind Mijlocitorul şi Împăciuitorul nostru cu
Părintele Său şi al nostru. Aşa îl arată şi sfântul Pavel: „căci
El este pacea noastră, El, Care-n trupul Său a făcut din cele
două lumi una…” (Efeseni 2,14); „căci în El a binevoit [Dumnezeu]
să sălăşluiască toată plinătatea şi prin El pe toate-ntru El să
le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând
pace prin El…” (Coloseni 1,19-20). Pacea, înainte de toate este
legătura noastră cu Dumnezeu, pe care o regăsim cu Hristos şi în
Hristos, faţă de Părintele ceresc. Ea se înfiripează şi creşte în
noi de la botez până la moarte, şi în tot acest drum nu mai
suntem singuri; Pruncul născut în ieslea din Betleem ne arată
calea, Se face chiar El Calea noastră, ca să nu mai orbecăim în
neştiinţă, ci să mergem cu El direct la ţintă.
Iubiţi credincioşi,
Pacea pe care Hristos ne-o aduce este pentru acum şi pentru lumea
aceasta. Fără a o avea aici, riscăm să nu o avem nici în
veşnicie. Cuvântul care l-a însoţit pe Hristos de la peştera din
Betleem şi până la Cruce, trecând prin pogorârea la iad, în
cele-mai-de-jos, apoi în zilele Învierii Sale şi ale întâlnirilor
repetate cu ucenicii Săi până la Înălţarea la cer, a fost
cuvântul Pace. A venit să propovăduiască pacea, fiind El Însuşi
Pacea. El este „Domn al păcii” fără hotar, pace pe care nu o
impune, ci o propune libertăţii noastre, a celor clădiţi după
chipul lui Dumnezeu, adică liberi. „Fericiţi făcătorii de pace…”.
„În această fericire – zice sfântul Ioan Gură de Aur - Domnul nu
interzice numai dezbinarea şi ura unora faţă de altii, ci cere
ceva mai mult: să împăcăm pe cei învrăjbiţi. Şi adaugă o răsplată
duhovnicească: ‚căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema’ (Matei
5,9)”. Nu putem fi numiţi fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai lui
Hristos, fără să devenim şi noi făcători de pace, după chipul
Celui ce ne-a împăcat cu Tatăl. Dar nu numai cu Tatăl doreşte
Hristos să ne împace, ci cu toţi aceia cu care suntem învrăjbiţi.
Niciodată în istoria omenirii nu s-a strigat mai mult cuvântul
pace decât în acest ultim secol. Cine dintre noi, oamenii, nu
doreşte pacea? Dar ce greu o găsim! Câtă nefericire nu aduc în
viaţa noastră personală, sau în familiile noastre, dezbinarea,
ura, agresivitatea omenească? Ca să putem ieşi din acest impas
trebuie să-L primim pe Hristos şi pacea pe care El ne-o propune,
pacea care vine din darul iertării, din darul libertăţii faţă de
lucrurile trecătoare ale acestei vieţi. Acestea sunt daruri pe
care Hristos Însuşi le-a adus în lume prin întruparea Sa,
împăcându-ne cu Tatăl, prin iertare.
„Pace vă las vouă, pacea Mea v-o dau; nu precum v-o dă lumea v-o
dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră nici să se înfricoşeze… Pe
acestea vi le-am grăit, ca-ntru Mine pace să aveţi. În lume
necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi: Eu am biruit lumea!” (In
14,27 şi 16,33). Hristos a biruit lumea păcatului şi a
nedreptăţii cu pacea Lui, pace pe care şi noi o primim ca dar în
toate rugăciunile şi slujbele Bisericii. La fiecare slujbă auzim
preotul care reia cuvântul lui Hristos, spus şi ucenicilor după
Înviere: Pace vouă! sau Pace tuturor! Întrebarea pe care trebuie
să ne-o punem mereu este: sunt om al păcii? mă lupt să aduc pace
în sufletul meu şi al celor din jur? Urmându-L pe Hristos, trăind
cu El, primind şi înmulţind darul păcii, devenim şi noi făcători
de pace, devenim fii ai lui Dumnezeu. „Căci văzându-L pe Cel ce a
binevoit să Se facă asemenea nouă, şi fiind văzuţi de El, - zice
sfântul Simeon Noul Teolog - ne-am învrednicit să ne facem
asemenea Lui, aşa cum se întâmplă cu cineva care vede de departe
faţa prietenului şi vorbeşte cu el şi i se adresează şi aude
glasul lui.” Glasul lui Hristos să ne aducă şi astăzi, şi până la
sfârşitul veacurilor, pace.
În această sfântă zi a Naşterii lui Hristos doresc tuturor
Sărbători fericite, sănătate, putere şi curaj duhovnicesc în
purtarea tuturor greutăţilor vieţii, spor în viaţa copiilor
dumneavoastră - pe care să nu-i lăsaţi fără Hristos, fără
darurile pe care El le-a adus în viaţa noastră şi pe care noi
trebuie să le transmitem lor.
Vă mulţumesc pentru solidaritatea dumneavoastră cu cei care şi
anul acesta au suferit în România de pe urma inundaţiilor, mai
ales în zona de sud, lângă Dunăre, şi care se vor bucura de
dragostea dumneavoastră, a celor de departe.
La mulţi ani!
† M i t r o p o l i t u
l I o s i f
Paris, Naşterea Domnului 2006