Nr. 200/1 mai 2005
† Mitropolitul IOSIF
Scrisoare pastorala la sfintele pasti 2005
catre tot clerul, cinul monahal si poporul dreptslavitor
din întreaga Mitropolie
„Să rămânem în Lumina lui Hristos”
Prea Cucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,
H R I S T O S A Î N V I A T !
Sfintele Paşti, Învierea Domnului, este sărbătoarea cea mai
luminoasă a creştinătăţii şi temelia credinţei noastre. Prin
Învierea Sa din morţi, Iisus Hristos ni se descoperă în mod
desăvârşit a fi Dumnezeu adevărat. De asemenea, ne descoperă şi
taina propriei noastre învieri din morţi, căci „înviind El
însuşi a treia zi ... făcutu-S-a începătură celor adormiţi”
(Liturghia sfântului Vasile cel Mare). Iar sfântul Apostol
Pavel spune : „Precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos
toţi vor învia” (I Cor 15, 22).
Încă de la Botez, Învierea lui Hristos lucrează în
noi. Prin Botez ne „îmbrăcăm în Hristos” şi ne facem
părtaşi la toate ale Sale, deci şi Învierii. În Botez -
afundarea în apă - renaştem în Hristos cel
înviat, făcându-ne părtaşi harului Învierii, luminii
Învierii lui Hristos. De aceea, şi purtăm în mâini
lumină, după ieşirea din apa botezului. Este lumina cea materială, dar
care ne trimite spre cea nematerială, a prezenţei lui Hristos Cel
Înviat în noi. De aceea, Botezul (afundarea în apă)
este numit şi sfânta Luminare. În Botez Îl primim pe
Hristos în noi şi trăim luminaţi de prezenţa Sfintei Treimi,
prezenţă care ne transfigurează viaţa prin dragostea pe care Tatăl
Ceresc ne-o arată în Fiul Său Cel Mort şi Înviat, şi pe
care o sădeşte şi în noi prin prezenţa Duhului Sfânt,
revărsat şi El peste noi şi în noi, tot la Botez.
În marea Sa dragoste, prin mila, bunătatea şi blândeţea
fără măsură pentru oile cele pierdute, Dumnezeu ia suferinţa noastră şi
chiar moartea asupra Sa, pentru a ne aduce lumina: o altă lumină,
Lumina vieţii în Hristos, cea prin care vedem sensul a tot ceea
ce Dumnezeu a creat şi în primul rând sensul vieţii
noastre, acela că nu suntem făcuţi pentru moarte, ci pentru viaţă.
Primim lumina lui Hristos la Botez, apoi venim din nou să o căutăm,
simbolic şi real în acelaşi timp, în noaptea de Paşti, an
de an. Dar este numai pentru a ne aminti şi crede că această lumină
este de fapt în noi. În noaptea sfântă a
Învierii, lumina lui Hristos rămâne din nou cu mare putere
în sufletele noastre însetate, pentru că Îl căutăm şi
Îl dorim pe Hristos, Cel pe Care L-am primit şi urmat la Botez,
şi care ne caută El Însuşi şi ne luminează iadul şi moartea
noastră prin Învierea Sa.
Lumina harului şi a prezenţei lui Hristos o trăim şi o avem şi atunci
când, după ce am pierdut-o prin păcat şi prin uitare, sau
căutând neştiutori doar lumina care vine din înţelepciunea
acestei lumi, ne punem la picioarele Crucii lui Hristos şi
înţelegem dragostea nesfârşită pe care ne-o poartă,
văzând dincolo de Cruce, de Golgota, zorii fericirii veşnice care
ne aşteaptă prin Învierea Lui. Din suferinţa şi agonia Crucii,
din întunericul mormântului, va răsări Lumina cea neapusă a
Învierii. În Ghetsimani şi pe Cruce, Dumnezeu-Omul trăieşte
şi simte ca un om toate chinurile şi fricile şi neputinţele noastre. Le
trăieşte pe toate acestea din dragoste pentru noi, dar şi pentru că se
abandonează voinţei Tatălui. „Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!”,
zice în Ghetsimani, iar apoi, pe Cruce: „Părinte, în
mâinile Tale încredinţez duhul Meu” (Luca 23, 46).
Şi iată că dintr-o dată roadele iubirii şi ascultării se arată şi totul
se răstoarnă. „Crucea devine Înviere. Crucea anunţă Paştele...
Iadul şi moartea dispar înaintea focului iubirii dumnezeieşti,
asemenea unei picături neînsemnate de ură.” Moartea devine acum
doar o trecere spre Viaţă. Porţile iadului s-au sfărâmat, iar
acolo pătrunde lumina Dumnezeirii, lumina Taborului, pe care Hristos ne
face să o vedem prin sfinţii Apostoli chiar înainte de
pogorârea Sa în moarte şi în iad. Şi toate,
până şi iadul, vor fi scăldate în lumina Învierii.
Lumina ne vine de la Dumnezeu-Omul Care rupe lanţurile iadului şi face
să pătrundă lumina Sa pretutindeni: în cer, pe pământ şi
chiar în iad.
Ne este frică de viaţă, de moarte, de lume şi de oameni doar atunci
când nu avem lumina lui Hristos.
Dar cum să rămânem în lumina lui Hristos? Doar El ne-o
poate dărui şi reînnoi, prin iertare. Dacă totuşi vedem
neputinţele şi greşealele noastre, înseamnă că mai este lumină,
dar nu deplină, atâta timp cât nu le îndepărtăm de la
noi. În Cuvântul şi în viaţa lui Hristos găsim Lumina
cea adevărată. Lumea în care trăim are mare nevoie azi de această
lumină, pe care o caută, dar nu o găseşte pentru că o închipuie
aşa cum nu este. Lumina lui Hristos este în noi şi lumea o vede
şi prin noi, creştinii. Lumina aceasta vine de la El: „Eu sunt lumina
lumii; cel ce-mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci
va avea lumina Vieţii” (In. 8, 12). „Voi sunteţi lumina lumii... Aşa să
lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei
să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel
din ceruri” (Mt. 5, 14, 16).
Pentru a fi lumină şi a o răspândi în jur, trebuie mai
întâi să avem Lumina. Pentru a o avea, trebuie să o căutăm.
Pentru a o căuta, trebuie să ştim unde. Iar Lumina este Hristos
Însuşi, Care trăind în noi face din fiecare o lumină a
lumii.
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,
Luminaţi fiind de lumina Învierii, rugaţi-L pe Domnul nostru
Iisus Hristos să vă ajute în faptele bune spre care El ne cheamă.
H R I S T O S A Î N V I A T !
† Mitropolitul Iosif
Paris, Sfintele Paşti
2005