Nr. 200/1 mai 2005
† Mitropolitul IOSIF
Scrisoare pastorala la sfintele pasti 2005
catre tot
clerul, cinul monahal si poporul dreptslavitor
din întreaga Mitropolie
„Să rămânem în Lumina lui Hristos”
Prea Cucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,
H R I S T O S A Î N V I A T !
Sfintele Paşti, Învierea Domnului, este sărbătoarea cea mai
luminoasă a creştinătăţii şi temelia credinţei noastre. Prin
Învierea Sa din morţi, Iisus Hristos ni se descoperă în mod
desăvârşit a fi Dumnezeu adevărat. De asemenea, ne descoperă şi
taina propriei noastre învieri din morţi, căci „înviind El însuşi
a treia zi ... făcutu-S-a începătură celor adormiţi” (Liturghia
sfântului Vasile cel Mare). Iar sfântul Apostol Pavel spune :
„Precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I
Cor 15, 22).
Încă de la Botez, Învierea lui Hristos lucrează în noi. Prin
Botez ne „îmbrăcăm în Hristos” şi ne facem părtaşi la toate ale
Sale, deci şi Învierii. În Botez - afundarea în apă -
renaştem în Hristos cel înviat, făcându-ne părtaşi harului
Învierii, luminii Învierii lui Hristos. De aceea, şi purtăm în
mâini lumină, după ieşirea din apa botezului. Este lumina cea
materială, dar care ne trimite spre cea nematerială, a prezenţei
lui Hristos Cel Înviat în noi. De aceea, Botezul (afundarea în
apă) este numit şi sfânta Luminare. În Botez Îl primim pe Hristos
în noi şi trăim luminaţi de prezenţa Sfintei Treimi, prezenţă
care ne transfigurează viaţa prin dragostea pe care Tatăl Ceresc
ne-o arată în Fiul Său Cel Mort şi Înviat, şi pe care o sădeşte
şi în noi prin prezenţa Duhului Sfânt, revărsat şi El peste noi
şi în noi, tot la Botez.
În marea Sa dragoste, prin mila, bunătatea şi blândeţea fără
măsură pentru oile cele pierdute, Dumnezeu ia suferinţa noastră
şi chiar moartea asupra Sa, pentru a ne aduce lumina: o altă
lumină, Lumina vieţii în Hristos, cea prin care vedem sensul a
tot ceea ce Dumnezeu a creat şi în primul rând sensul vieţii
noastre, acela că nu suntem făcuţi pentru moarte, ci pentru
viaţă. Primim lumina lui Hristos la Botez, apoi venim din nou să
o căutăm, simbolic şi real în acelaşi timp, în noaptea de Paşti,
an de an. Dar este numai pentru a ne aminti şi crede că această
lumină este de fapt în noi. În noaptea sfântă a Învierii, lumina
lui Hristos rămâne din nou cu mare putere în sufletele noastre
însetate, pentru că Îl căutăm şi Îl dorim pe Hristos, Cel pe Care
L-am primit şi urmat la Botez, şi care ne caută El Însuşi şi ne
luminează iadul şi moartea noastră prin Învierea Sa.
Lumina harului şi a prezenţei lui Hristos o trăim şi o avem şi
atunci când, după ce am pierdut-o prin păcat şi prin uitare, sau
căutând neştiutori doar lumina care vine din înţelepciunea
acestei lumi, ne punem la picioarele Crucii lui Hristos şi
înţelegem dragostea nesfârşită pe care ne-o poartă, văzând
dincolo de Cruce, de Golgota, zorii fericirii veşnice care ne
aşteaptă prin Învierea Lui. Din suferinţa şi agonia Crucii, din
întunericul mormântului, va răsări Lumina cea neapusă a Învierii.
În Ghetsimani şi pe Cruce, Dumnezeu-Omul trăieşte şi simte ca un
om toate chinurile şi fricile şi neputinţele noastre. Le trăieşte
pe toate acestea din dragoste pentru noi, dar şi pentru că se
abandonează voinţei Tatălui. „Nu voia Mea, ci voia Ta să se
facă!”, zice în Ghetsimani, iar apoi, pe Cruce: „Părinte, în
mâinile Tale încredinţez duhul Meu” (Luca 23, 46).
Şi iată că dintr-o dată roadele iubirii şi ascultării se arată şi
totul se răstoarnă. „Crucea devine Înviere. Crucea anunţă
Paştele... Iadul şi moartea dispar înaintea focului iubirii
dumnezeieşti, asemenea unei picături neînsemnate de ură.” Moartea
devine acum doar o trecere spre Viaţă. Porţile iadului s-au
sfărâmat, iar acolo pătrunde lumina Dumnezeirii, lumina
Taborului, pe care Hristos ne face să o vedem prin sfinţii
Apostoli chiar înainte de pogorârea Sa în moarte şi în iad. Şi
toate, până şi iadul, vor fi scăldate în lumina Învierii.
Lumina ne vine de la Dumnezeu-Omul Care rupe lanţurile iadului şi
face să pătrundă lumina Sa pretutindeni: în cer, pe pământ şi
chiar în iad.
Ne este frică de viaţă, de moarte, de lume şi de oameni doar
atunci când nu avem lumina lui Hristos.
Dar cum să rămânem în lumina lui Hristos? Doar El ne-o poate
dărui şi reînnoi, prin iertare. Dacă totuşi vedem neputinţele şi
greşealele noastre, înseamnă că mai este lumină, dar nu deplină,
atâta timp cât nu le îndepărtăm de la noi. În Cuvântul şi în
viaţa lui Hristos găsim Lumina cea adevărată. Lumea în care trăim
are mare nevoie azi de această lumină, pe care o caută, dar nu o
găseşte pentru că o închipuie aşa cum nu este. Lumina lui Hristos
este în noi şi lumea o vede şi prin noi, creştinii. Lumina
aceasta vine de la El: „Eu sunt lumina lumii; cel ce-mi urmează
Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vieţii” (In. 8,
12). „Voi sunteţi lumina lumii... Aşa să lumineze lumina voastră
înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi
să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt. 5, 14,
16).
Pentru a fi lumină şi a o răspândi în jur, trebuie mai întâi să
avem Lumina. Pentru a o avea, trebuie să o căutăm. Pentru a o
căuta, trebuie să ştim unde. Iar Lumina este Hristos Însuşi, Care
trăind în noi face din fiecare o lumină a lumii.
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,
Luminaţi fiind de lumina Învierii, rugaţi-L pe Domnul nostru
Iisus Hristos să vă ajute în faptele bune spre care El ne
cheamă.
H R I S T O S A Î N V I A T !
† Mitropolitul Iosif
Paris, Sfintele Paşti
2005