Nr. 154/2004

† Mitropolitul IOSIF

Scrisoare pastorala

la Sfintele Pasti

2004

către tot clerul, cinul monahal

şi poporul dreptslăvitor

din întreaga Mitropolie

„Paştile cele sfinţite astăzi nouă s-au arătat. Paştile cele nouă şi sfinte… Paştile Hristos-Izbăvitorul… Paştile care au deschis nouă uşile raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii.”

(Slujba Învierii, Laude)

Prea Cucernice Părinte,

Iubiţi fraţi şi iubite surori,

H R I S T O S A Î N V I A T !

În viaţa noastră de creştini nici un moment şi nici o sărbătoare din an nu sunt atât de aşteptate ca Noaptea Sfintelor Paşti, Noaptea Învierii. Şi pe bună dreptate, căci în această noapte s-a pus capăt tiraniei şi fricii noastre de moarte, boală pe care o purtăm cu toţii. În această noapte Îl descoperim şi Îl cunoaştem altfel pe Dumnezeu : că nu a vrut pentru noi răul şi moartea. Ştim că nu ne mai este frică de El, ştim că ne iubeşte, ştim că nu şi-a cruţat Fiul pentru a ne putea rechema de la moarte la viaţă. Hristos poartă suferinţa morţii noastre pe Cruce şi ne trece cu Sine „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”, devenind El Însuşi Paştele nostru.

În miez de noapte, uniţi în rugăciune, cu inima străbătută de fiorul aşteptării glasului care să ne cheme spre a lua Lumina sfântă, să-L primim şi să-L lăsăm pe Hristos să intre şi în sufletul nostru. Poate că înlăuntrul nostru este întuneric de fapte, de gânduri, de intenţii, de lupte, de dorinţe, de frică! Însă El vine şi ne spune : „… Nu te teme; Eu sunt Cel-dintâi şi Cel-de-pe-urmă şi Cel-Viu. Mort am fost, şi iată sunt viu în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului.” (Apoc. 1, 17-18) Suntem nedumeriţi şi ce ne-am putea dori altceva decât să ieşim din moarte şi din iad? Cum şi care sunt cheile? „Eu sunt învierea şi viaţa; cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi; şi tot cel ce trăieşte şi crede întru Mine, în veac nu va muri!...” (Ioan 11, 25-26) spune Hristos Martei şi Mariei, surorile lui Lazăr cel mort de patru zile, pe care se pregăteşte să-l cheme afară din mormânt. Şi ele au crezut! Iată ceea ce ne cere Hristos: credinţa. În Noaptea Învierii simţim că la credinţa noastră slabă Hristos adaugă mult har şi ne simţim purtaţi spre înviere. Dar mai este şi o altă cheie : iertarea. Pe Cruce răsună rugăciunea lui Hristos către Părintele ceresc pentru cei care L-au răstignit sau au strigat răstignirea Lui, sau Îl vor răstigni, sau vor striga răstignirea Lui, pentru toţi, din toate timpurile, a strigat şi strigă pe Cruce : „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34). Pe Cruce şi mai apoi înviind din mormânt, Hristos ne dăruieşte şi nouă puterea de a ierta şi ne cere să iertăm. În câte rânduri nu ne spune Domnul că de nu vom ierta nu vom fi la rândul nostru iertaţi? Sau să-i iertăm şi să ne rugăm pentru cei ce ne vatămă şi ne prigonesc? Sau să iertăm pe cei ce ne fac nedreptăţi? El pune cu încredere cheia în propria noastră mână. Apoi ne dăruieşte puterea de a iubi, altă cheie care deschide porţile iadului şi ale morţii. Să căutăm îndemnul de a iubi pe celalălt pe care îl face de atâtea ori Hristos apostolilor : „Să vă iubiţi unii pe alţii. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, de veţi avea iubire unii pentru alţii”(Ioan 13, 34-35). Sau în ceea ce spunea mulţimilor care-L ascultau, zicându-le : „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce va urăsc… ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri… fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este!”(Matei 5, 44-48). Vom găsi multe din aceste cuvinte şi îndemnuri de viaţă pe care Hristos ni le-a dat spre hrana sufletului. Să lăsăm însă astăzi cele spuse sau scrise şi să privim pe Hristos pe Cruce. Înaintea noastră, pe Cruce, a fost şi este pentru veşnicie Iertarea însăşi întrupată şi răstignită, dăruită nouă şi lumii prin rugăciunea lui Hristos. Înaintea noastră pe Cruce este Iubirea însăşi răstignită şi pe care mai apoi moartea şi iadul nu o vor putea reţine. Iată cheile vieţii pe care le are Hristos şi pe care ni le-a dăruit. Căci din mormânt a izvorât iertarea pentru noi şi iubirea jertfelnică a lui Hristos n-a putut fi cuprinsă de moarte. În iubirea şi-n iertarea lui Hristos să credem! Şi să le cerem pentru a gusta din viaţa cea de nesfârşită bucurie de care ne împărtăşim la fiecare Sfânta Liturghie. Semnul iubirii şi al iertării pe care Tatăl prin Hristos ni le dă, îl avem aici pe pământ în Sfânta Împărtăşanie, pe care Sfântul Vasile cel Mare o numeşte în rugăciunile Sfintei Liturghii „merinde pentru viaţa veşnică”.

Şi dacă astăzi Hristos seamănă sămânţa învierii în noi prin Învierea Sa, să nu-L uităm, să nu-L neglijăm. Să avem încredere în Hristos, să i ne încredinţăm nemaitemându-ne pentru noi înşine, să iubim, şi prin El să ne putem încredinţa şi celorlalţi, să îi putem ierta şi iubi, să ne putem jertfi pentru ei, convingându-ne tocmai în El că „ceea ce se mistuie în iubire nu moare, ci înviază a treia zi”. „Când nu putem înălţa inima noastră spre El în rugăciune, să căutăm spre Hristos Cel de jos”*, acolo unde în fratele nostru, omul, Hristos aşteaptă un pahar de apă, o bucată de pâine, o privire iubitoare spre alinarea sufletului, un gând bun, o mână întinsă, care pot fi semne ale învierii noastre. Hristos ne aşteaptă uneori „mai jos de noi înşine, în mădularele Lui cele mai suferinde, cele mai dispreţuite”*, pentru a ne întâlni. Să îndrăznim să privim şi să trăim cu Cel şi pentru Cel ce este Paştele nostru, Hristos.

Nu pot să nu vă amintesc de fraţii noştri care au murit în Spania, la Madrid, vinovaţi doar de dorinţa de a trăi. Cred că ei sunt pentru noi mărturia vie că lumea în care trăim are mai mult ca oricând nevoie de rugăciunea noastră a tuturor. O rugăciune în adevărul de viaţă dătător al lui Hristos Cel care are cheile morţii şi ale iadului - în care mulţi doresc să vadă lumea de azi - şi anume cel al iertării şi al iubirii, fără de care lumea noastră nu va mai putea trăi.

Vă doresc dumneavoastră tuturor, preoţilor care slujesc sfintelor noastre altare şi pe dumneavoastră, împreună cu familiile lor, Sfinte Paşti cu multă bucurie şi lumină. Anul acesta creştinii din toată lumea prăznuiesc Sfintele Pasti la aceeaşi dată. Nu vă sfiiţi să vă salutaţi între dumneavoastră, acolo unde trăiţi, printre ceilalţi creştini şi nu pierdeţi ceea ce am învăţat şi am mărturisit împreună cu strămoşii nostri în zilele Sfintelor Paşti, salutându-ne cu cel mai frumos şi încurajator cuvânt : Hristos a înviat! şi răspunzând Adevărat a înviat! Pe acestea vă îndemn să nu le uitaţi din cauza lumii în care trăiţi şi aşa să îi învăţaţi şi pe copiii dumneavoastră. În aceste cuvinte se cuprinde toată taina credinţei noastre în Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului devenit din iubire pentru noi Fratele nostru şi Mântuitorul nostru.

HRISTOS A ÎNVIAT!

† Mitropolitul Iosif

Paris, Sfintele Paşti, 2004

* Expresii după: Un moine de l’Eglise d’Orient, Au cœur de la fournaise, ed. Cerf, Paris 1998; Marko Ivan Rupnik, Cuvinte despre om, ed. Deisis, Sibiu 1997; Olivier Clément, Anachroniques, ed. Desclée de Brouwer, Paris 1990.