† M i t r o p o l i t u l I O S I F
SCRISOARE PASTORALA LA NASTEREA
DOMNULUI 2004
catre tot clerul, cinul monahal
si poporul dreptslavitor
din întreaga Mitropolie
„ Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia
este împărăţia cerurilor.»
Mt. 19, 14
Prea Cucernice Părinte,
Iubiţi Credincioşi,
Am petrecut şi anul acesta în post şi rugăciune timpul de
pregătire pentru a întâmpina marele praznic al venirii
în lume a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Cel „de-o-fiinţă cu Tatăl”. El este Cuvântul Cel Viu al lui
Dumnezeu, „prin Care toate s-au făcut” - cum mărturisim în Crez.
Ne pregătim pentru a putea primi din nou vestea cea bună a
Întrupării lui Hristos şi a înţelege această taină a
tainelor descoperită nouă de bunătatea lui Dumnezeu : şi anume, că
Dumnezeu se face Om asemenea nouă, după firea omenească, ca pe noi să
ne ridice la asemănarea cu El prin harul pe care prin Întrupare
îl revarsă asupra noastră şi a întregii făpturi. Hristos
vine spre noi, în umanitate, pentru a-i descoperi omului cum să
se apropie de Împărăţia cerurilor pe care o şi aduce în
lume prin naşterea Sa din Fecioara Maria. O aduce în lume, dar şi
în sufletele noastre : „…Că iată, împărăţia lui Dumnezeu
este înlăuntrul vostru” (Lc. 17, 21).
Prin cuvântul pe care l-a lăsat apostolilor şi ucenicilor şi
tuturor celor ce vor crede în El, cuvânt cuprins şi-n
Evanghelie, Hristos ne pregăteşte pentru a-L putea primi printre noi şi
înlăuntrul nostru ca pe însăşi Împărăţia cerurilor.
Toată viaţa noastră de fapt, de la naştere şi botez până la
moarte, este o pregătire a marii întâlniri, faţă către
faţă, cu Hristos mai întâi şi apoi cu Părintele Ceresc, cu
Dumnezeu Cel lăudat în Sfânta Treime. În Postul
Crăciunului trăim pregătirea primirii şi întâlnirii cu
Hristos ca o imagine şi anticipare a întâlnirii celei din
urmă cu Hristos Care va veni să judece lumea, să
întâlnească faţă către faţă pe fiecare. Ne pregătim şi
luptăm, cu post şi rugăciune, mărturisindu-ne păcatele, pentru a fi
găsiţi cu haina sufletului curăţată, înălbită. Căci pentru
aceasta vine în lume acum, Copilul Hristos, să ne aducă pace,
iertare şi spălare de păcatele noastre, şi bucurie.
Ştim că nu numai prin efortul nostru sufletul ni se curăţeşte de
necredinţă şi păcate, ci mai ales prin harul pe care Cel Nou-născut
îl revarsă asupra noastră şi în noi prin Duhul Sfânt,
în dar. Hristos ne iartă ca Dumnezeu adevărat şi Om adevărat,
iertarea fiind deplină. Avem nevoie de această curăţie pentru a-L putea
vedea şi primi cu ochii sufletului şi cu credinţă pe Hristos.
Duminică de duminică şi în fiecare sărbătoare mulţumim lui
Dumnezeu pentru darul iertării, pentru toate darurile sufleteşti şi
trupeşti pe care ni le-a dat şi pe care ni le-a descoperit prin Fiul
Său, în Biserica Sa cea sfântă, din care, iată, ne adăpăm
şi ne hrănim încă din fragedă pruncie.
Să nu uităm că Dumnezeu ne mai face parte de un alt mare dar, de
nepreţuit pentru om, şi anume copiii. „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi
nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Mt.
19, 14) - ne spune Mântuitorul, înţelegând prin
aceasta că ni-l încredinţează pe copil ca apoi să I-l
încredinţăm noi Lui. Copilul care se naşte din noi nu este rodul
întâmplării sau numai al propriei noastre dorinţe, ci el
vine prin darul naşterii de prunci sădit în noi de Dumnezeu
Însuşi, pentru că suntem făcuţi după chipul Lui şi suntem
împreună-creatori cu El. Primul dar pe care-l facem noi
înşine lui Dumnezeu primind copilul în familie, este
botezul - naşterea din nou, cea « din apă şi din Duh » -
prin care el este înfiat, adică copilul nostru devine şi fiu al
lui Dumnezeu.
Mulţi copii se nasc azi în familiile noastre. Îi aducem la
Biserică şi îi botezăm. Dar apoi să nu uităm să le vorbim despre
Hristos şi despre legătura lor cu Dumnezeu. Să nu ni se pară că este de
ajuns ceea ce am făcut, botezându-l, şi că-L va cunoaşte el
singur pe Dumnezeu mai târziu. Dacă nu-l creştem noi cu dragoste
de Dumnezeu, greu o va mai descoperi singur după aceea.
Pentru fiecare în parte şi pentru toţi, Părintele nostru ceresc
Îl trimite în lume pe Fiul Său ca să ne pregătească pentru
Viaţă. Pentru aceasta ne-a lăsat Biserica. Hristos ne pregăteşte! Dar
la rândul nostru avem datoria să pregătim pe copiii noştri să
vină înspre Dumnezeu. Să-i învăţăm că în Hristos care
se naşte ne este dat să ne întâlnim cu Dumnezeul Cel
adevărat, cu Părintele ceresc Care este şi ni se descoperă nu în
iubirea de sine, egoistă, ci în dăruirea de sine.
Iubirea de sine se vede a fi astăzi unul dintre cele mai mari şi mai
complexe păcate din care răul îşi trage multă putere în
lume. Egoismul, ura aproapelui, autosuficienţa, nesimţirea în
faţa nevoii şi suferinţei celui de lângă noi, îmbogăţirea
fără măsură, lipsa de milă, chiar şi păcatele trupeşti şi multe alte
păcate, care ne aduc moarte sufletească, vin din iubirea de sine cea
fără Hristos. Iubirea de sine creşte şi se instalează în om
încă din copilărie, pentru că părintele nu-l învaţă pe
copilul său că tot ce are şi ce este vine în primul rând de
la Dumnezeu, în dar, fără nici un merit din partea noastră.
Hristos Singur ne pregăteşte şi ne dă putere prin ceea ce El este –
Fiul lui Dumnezeu - pentru a depăşi această slăbiciune şi a o
învinge. Şi apoi, cum vom vorbi copilului de iubire şi de dăruire
acum la Crăciun – care este şi o sărbătoare a dăruirii - fără să vorbim
de dăruirea de Sine a lui Hristos? Facem copiilor daruri şi îi
învăţăm să dăruiască, dar să le spunem şi că darul este doar un
semn al dăruirii de sine pe care Hristos ne-o arată prin venirea Sa
în lume. El ne aduce un alt fel de a ne iubi pe noi înşine
şi un alt fel de a renunţa la iubirea de sine : cunoscându-L şi
trăind cu El în suflet. Îl putem pregăti, oare, pe copilul
nostru în acest fel pentru viaţă şi pentru lupta cu răul din
afară şi din suflet? Îl putem pregăti pentru mântuire? Iată
întrebarea pe care o pune astăzi Biserica familiei, părinţilor
creştini. Peste tot, slujitorii Bisericii sunt alături de părinţi
pentru a-i ajuta şi a-i sluji în educarea şi transmiterea
credinţei copilului botezat. Ajutaţi-i şi lucraţi împreună cu ei
la educarea copiilor.
Prin ieslea cea sărăcăcioasă a Betleemului, Hristos ne aduce Viaţa cea
mai presus de viaţă, Lumina cea mai presus de lumină, Adevărul cel mai
presus de orice adevăr. El se face „Calea, Adevărul şi Viaţă” noastră.
Să-i hrănim pe copiii noştri cu hrana tare a credinţei, pregătindu-i
pentru viaţa care-i aşteaptă şi aici, în lumea aceasta,
neuitând că cea de aici ne pregăteşte pentru cea de dincolo, a
cărei poartă ne-o deschide Hristos prin naşterea Sa astăzi în
lume.
Vă doresc dumneavoastră tuturor Sărbători fericite şi un An Nou cu
bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu! La mulţi ani !
† M i t r o p o l i t u l I o s i f
Paris, Naşterea Domnului 2004