† M i t r o p o l i t u l I O S I F
SCRISOARE PASTORALA LA NASTEREA
DOMNULUI 2004
catre tot clerul, cinul monahal
si poporul dreptslavitor
din întreaga Mitropolie
„ Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca
aceştia este împărăţia cerurilor.»
Mt. 19, 14
Prea Cucernice Părinte,
Iubiţi Credincioşi,
Am petrecut şi anul acesta în post şi rugăciune timpul de
pregătire pentru a întâmpina marele praznic al venirii în lume a
Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel „de-o-fiinţă
cu Tatăl”. El este Cuvântul Cel Viu al lui Dumnezeu, „prin Care
toate s-au făcut” - cum mărturisim în Crez. Ne pregătim pentru a
putea primi din nou vestea cea bună a Întrupării lui Hristos şi a
înţelege această taină a tainelor descoperită nouă de bunătatea
lui Dumnezeu : şi anume, că Dumnezeu se face Om asemenea nouă,
după firea omenească, ca pe noi să ne ridice la asemănarea cu El
prin harul pe care prin Întrupare îl revarsă asupra noastră şi a
întregii făpturi. Hristos vine spre noi, în umanitate, pentru a-i
descoperi omului cum să se apropie de Împărăţia cerurilor pe care
o şi aduce în lume prin naşterea Sa din Fecioara Maria. O aduce
în lume, dar şi în sufletele noastre : „…Că iată, împărăţia lui
Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Lc. 17, 21).
Prin cuvântul pe care l-a lăsat apostolilor şi ucenicilor şi
tuturor celor ce vor crede în El, cuvânt cuprins şi-n Evanghelie,
Hristos ne pregăteşte pentru a-L putea primi printre noi şi
înlăuntrul nostru ca pe însăşi Împărăţia cerurilor.
Toată viaţa noastră de fapt, de la naştere şi botez până la
moarte, este o pregătire a marii întâlniri, faţă către faţă, cu
Hristos mai întâi şi apoi cu Părintele Ceresc, cu Dumnezeu Cel
lăudat în Sfânta Treime. În Postul Crăciunului trăim pregătirea
primirii şi întâlnirii cu Hristos ca o imagine şi anticipare a
întâlnirii celei din urmă cu Hristos Care va veni să judece
lumea, să întâlnească faţă către faţă pe fiecare. Ne pregătim şi
luptăm, cu post şi rugăciune, mărturisindu-ne păcatele, pentru a
fi găsiţi cu haina sufletului curăţată, înălbită. Căci pentru
aceasta vine în lume acum, Copilul Hristos, să ne aducă pace,
iertare şi spălare de păcatele noastre, şi bucurie.
Ştim că nu numai prin efortul nostru sufletul ni se curăţeşte de
necredinţă şi păcate, ci mai ales prin harul pe care Cel
Nou-născut îl revarsă asupra noastră şi în noi prin Duhul Sfânt,
în dar. Hristos ne iartă ca Dumnezeu adevărat şi Om adevărat,
iertarea fiind deplină. Avem nevoie de această curăţie pentru a-L
putea vedea şi primi cu ochii sufletului şi cu credinţă pe
Hristos.
Duminică de duminică şi în fiecare sărbătoare mulţumim lui
Dumnezeu pentru darul iertării, pentru toate darurile sufleteşti
şi trupeşti pe care ni le-a dat şi pe care ni le-a descoperit
prin Fiul Său, în Biserica Sa cea sfântă, din care, iată, ne
adăpăm şi ne hrănim încă din fragedă pruncie.
Să nu uităm că Dumnezeu ne mai face parte de un alt mare dar, de
nepreţuit pentru om, şi anume copiii. „Lăsaţi copiii să vină la
Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia
cerurilor” (Mt. 19, 14) - ne spune Mântuitorul, înţelegând prin
aceasta că ni-l încredinţează pe copil ca apoi să I-l încredinţăm
noi Lui. Copilul care se naşte din noi nu este rodul întâmplării
sau numai al propriei noastre dorinţe, ci el vine prin darul
naşterii de prunci sădit în noi de Dumnezeu Însuşi, pentru că
suntem făcuţi după chipul Lui şi suntem împreună-creatori cu El.
Primul dar pe care-l facem noi înşine lui Dumnezeu primind
copilul în familie, este botezul - naşterea din nou, cea « din
apă şi din Duh » - prin care el este înfiat, adică copilul nostru
devine şi fiu al lui Dumnezeu.
Mulţi copii se nasc azi în familiile noastre. Îi aducem la
Biserică şi îi botezăm. Dar apoi să nu uităm să le vorbim despre
Hristos şi despre legătura lor cu Dumnezeu. Să nu ni se pară că
este de ajuns ceea ce am făcut, botezându-l, şi că-L va cunoaşte
el singur pe Dumnezeu mai târziu. Dacă nu-l creştem noi cu
dragoste de Dumnezeu, greu o va mai descoperi singur după
aceea.
Pentru fiecare în parte şi pentru toţi, Părintele nostru ceresc
Îl trimite în lume pe Fiul Său ca să ne pregătească pentru Viaţă.
Pentru aceasta ne-a lăsat Biserica. Hristos ne pregăteşte! Dar la
rândul nostru avem datoria să pregătim pe copiii noştri să vină
înspre Dumnezeu. Să-i învăţăm că în Hristos care se naşte ne este
dat să ne întâlnim cu Dumnezeul Cel adevărat, cu Părintele ceresc
Care este şi ni se descoperă nu în iubirea de sine, egoistă, ci
în dăruirea de sine.
Iubirea de sine se vede a fi astăzi unul dintre cele mai mari şi
mai complexe păcate din care răul îşi trage multă putere în lume.
Egoismul, ura aproapelui, autosuficienţa, nesimţirea în faţa
nevoii şi suferinţei celui de lângă noi, îmbogăţirea fără măsură,
lipsa de milă, chiar şi păcatele trupeşti şi multe alte păcate,
care ne aduc moarte sufletească, vin din iubirea de sine cea fără
Hristos. Iubirea de sine creşte şi se instalează în om încă din
copilărie, pentru că părintele nu-l învaţă pe copilul său că tot
ce are şi ce este vine în primul rând de la Dumnezeu, în dar,
fără nici un merit din partea noastră. Hristos Singur ne
pregăteşte şi ne dă putere prin ceea ce El este – Fiul lui
Dumnezeu - pentru a depăşi această slăbiciune şi a o învinge. Şi
apoi, cum vom vorbi copilului de iubire şi de dăruire acum la
Crăciun – care este şi o sărbătoare a dăruirii - fără să vorbim
de dăruirea de Sine a lui Hristos? Facem copiilor daruri şi îi
învăţăm să dăruiască, dar să le spunem şi că darul este doar un
semn al dăruirii de sine pe care Hristos ne-o arată prin venirea
Sa în lume. El ne aduce un alt fel de a ne iubi pe noi înşine şi
un alt fel de a renunţa la iubirea de sine : cunoscându-L şi
trăind cu El în suflet. Îl putem pregăti, oare, pe copilul nostru
în acest fel pentru viaţă şi pentru lupta cu răul din afară şi
din suflet? Îl putem pregăti pentru mântuire? Iată întrebarea pe
care o pune astăzi Biserica familiei, părinţilor creştini. Peste
tot, slujitorii Bisericii sunt alături de părinţi pentru a-i
ajuta şi a-i sluji în educarea şi transmiterea credinţei
copilului botezat. Ajutaţi-i şi lucraţi împreună cu ei la
educarea copiilor.
Prin ieslea cea sărăcăcioasă a Betleemului, Hristos ne aduce
Viaţa cea mai presus de viaţă, Lumina cea mai presus de lumină,
Adevărul cel mai presus de orice adevăr. El se face „Calea,
Adevărul şi Viaţă” noastră. Să-i hrănim pe copiii noştri cu hrana
tare a credinţei, pregătindu-i pentru viaţa care-i aşteaptă şi
aici, în lumea aceasta, neuitând că cea de aici ne pregăteşte
pentru cea de dincolo, a cărei poartă ne-o deschide Hristos prin
naşterea Sa astăzi în lume.
Vă doresc dumneavoastră tuturor Sărbători fericite şi un An Nou
cu bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu! La mulţi ani
!
† M i t r o p o l i t u l I o s i f
Paris, Naşterea Domnului 2004