† IOSIF
Arhiepiscop şi Mitropolit

SCRISOARE PASTORALĂ LA SFINTELE PAŞTI


„Cel ce a izbăvit pe tineri din cuptor, făcându-Se om, pătimeşte ca un muritor; şi prin patimă pe cel muritor îl îmbracă în podoaba nestricăciunii”


Prea Cucernice Părinte, iubiţi credincioşi,

Dumnezeu ne-a ajutat să ajungem din nou noaptea învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Postul ne-a întărit şi în acest an pe drumul spre săptămâna care precede noaptea învierii, Săptămâna Patimilor. Postul pentru noi este o mărturisire a faptului că în Hristos omul nu trăieşte numai cu pâine, că stricăciunea noastră trupească devine nestricăciune. De toate acestea ne încredinţează Hristos nu numai prin postul de patruzeci de zile pe care îl face în pustie, ci şi prin minunea pe care o face înainte de Intrarea Sa în Ierusalim, minunea care va face cetatea Ierusalimului să-L recunoască şi să-L întâmpine ca pe împăratul său, după cum profeţiile Vechiului Testament prevedeau acest moment.

Minunea este învierea lui Lazăr, prietenul apropiat al Mântuitorului împreună cu surorile sale, Marta şi Maria. Lazăr era mort de patru zile; intrase deja în stricăciune. Omeneşte, Iisus plânge împreună cu Marta şi Maria moartea şi stricăciunea în care zace prietenul Său Lazăr; dumnezeieşte, redă viaţa celui care este în stricăciune. Prin această minune, Iisus prevesteşte propria Sa înviere din morţi, dar ne şi întăreşte pe noi în credinţa învierii din morţi a trupurilor împreună cu sufletele, chiar dacă vedem că acestea sunt cuprinse de stricăciune. Fiindcă tot astfel ne vom ridica şi noi, vom învia şi noi, la glasul Fiului lui Dumnezeu!…Că vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii[1]. Şi Ilie, şi Elisei au sculat morţi, dar Cel care lucra şi grăia prin ei era Cel care l-a ridicat, rechemându-l la viaţă, pe Lazăr. Şi cele ale lui Ilie şi Elisei, şi cea a Domnului, precum şi toate celelalte învieri prevesteau învierea lui Hristos şi, prin El, a tuturor, a neamului omenesc.

În viaţă fiind încă, prin stricăciunea rău mirositoare care întâmpină pe Hristos din mormântul lui Lazăr, trebuie să înţelegem duhovniceşte odoarea rău mirositoare a păcatului nostru, a morţii noastre sufleteşti. Din această moarte ne poate ridica Hristos, strigându-ne afară prin cuvântul pocăinţei: Ieşiţi afară din păcat! Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor![2], de sufletele voastre. Cuvântul acesta, rostit nouă cu putere multă, precum odinioară lui Lazăr, este şi nădejdea noastră în învierea cea de la sfârşitul tuturor veacurilor. Iar învierea noastră sufletească, regăsirea în taina pocăinţei şi a credinţei prin care devenim sau redevenim prietenii lui Hristos, întocmai ca Lazăr, ne conduce la învierea cea de obşte.

Hristos vine şi lucrează învierea în noi încă din această viaţă, ridicându-ne din moartea sufletească, strigându-ne pe fiecare pe nume, întocmai ca pe Lazăr. El nu rămâne departe de noi, de suferinţa şi stricăciunea noastră, ci pătimeşte pentru noi şi împreună cu noi, trăieşte totul cu noi până la moarte, şi încă moarte de cruce[3], dar şi reînvie cu noi, cu fiecare în parte. Ce-L face pe Hristos încă să sufere pentru noi? În primul rând lipsa iubirii, ura, orgoliul şi căutarea doar a propriei noastre dreptăţi, făcându-l pe fratele nostru să se afunde pentru ca noi să ne putem ridica. Pentru aceasta, cunoscând slăbiciunea noastră, Hristos ne-a lăsat darul iertării, pe care noi înşine îl proclamăm strigând în noaptea Învierii: Să iertăm toate pentru Înviere, să zicem: fraţilor!, şi celor ce ne urăsc pe noi.

De aceea, să trăim noaptea Învierii acestui an cu gândul la învierea cea de obşte, ca pe o comemorare a acelui moment în care ne vom ridica cu toţii spre faţa plină de Lumină şi Bucurie a Celui ce a biruit moartea. Din Lumina şi Bucuria lui Hristos să luăm şi să împărtăşim cu cei din jur: lumină şi bucurie din care răsar în noi şi între noi iertarea şi comuniunea.

Nu pot să nu mă gândesc la greutăţile fiecăruia dintre Dumneavoastră. Chiar dacă epoca în care trăim pare cea a bunăstării şi a facilităţilor, greutatea în cele duhovniceşti creşte pe zi ce trece. Suferinţa şi neputinţa sufletească nu au scăzut. Atenţia noastră către Dumnezeu şi grija de mântuire a sufletului le uităm. Puterile noastre duhovniceşti s-au diminuat, pentru că bunăstarea ne împiedică de multe ori şi ne împuţinează atenţia şi îndrăzneala către Dumnezeu. Văzând toate acestea, cu atât mai mult avem nevoie de post şi de rugăciune, pentru că postul şi rugăciunea ne întăresc şi ne deschid ochii sufletului. Aşa înţelegem că nu suntem singuri, că putem purta mai uşor totul, că Hristos este cu noi până la sfârşitul veacurilor[4], că moartea nu este sfârşitul, ci trecerea, naşterea spre începutul vieţii veşnice. Ne spune Mântuitorul Hristos că cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în cel ce M-a trimis  are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă[5].

Vă port în rugăciunile mele, ştiind greutăţile prin care treceţi şi umilinţele pe care le înduraţi de multe ori. Puneţi toate cele pe care le trăiţi înaintea Crucii lui Hristos! Şi nu uitaţi că El a biruit înainte de moarte, prin iubire şi iertare, şi mai apoi prin Cruce, Moarte şi Înviere; iar ceea ce El ne-a spus, devenind fratele şi prietenul nostru: Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea![6], Îl auzim strigându-ne şi în noaptea aceasta Sfântă a Învierii Sale, ridicându-ne din adormirea necredinţei. De aceea putem striga şi noi cu toată bucuria: „Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa?Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Înviat-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut”[7].

Hristos a înviat!


Al Dumneavostră, de tot binele doritor
şi rugător către Hristos Domnul cel Înviat,
+IOSIF
Mitropolitul Ortodox Român
al Europei Occidentale şi Meridionale

[1] In. 5, 25, 28-29
[2] Mt. 4, 17
[3] Filip. 2, 8
[4] Mt. 28, 20
[5] In. 5, 24
[6] In. 16, 31
[7] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de învăţătură la Sfintele Paşti (PG 59, 724)