† IOSIF
Arhiepiscop şi Mitropolit
SCRISOARE PASTORALĂ LA SFINTELE PAŞTI
„Cel ce a izbăvit pe tineri din cuptor, făcându-Se om, pătimeşte
ca un muritor; şi prin patimă pe cel muritor îl îmbracă în
podoaba nestricăciunii”
Prea Cucernice Părinte, iubiţi credincioşi,
Dumnezeu ne-a ajutat să ajungem din nou noaptea învierii Domnului
nostru Iisus Hristos. Postul ne-a întărit şi în acest an pe
drumul spre săptămâna care precede noaptea învierii, Săptămâna
Patimilor. Postul pentru noi este o mărturisire a faptului că în
Hristos omul nu trăieşte numai cu pâine, că stricăciunea noastră
trupească devine nestricăciune. De toate acestea ne încredinţează
Hristos nu numai prin postul de patruzeci de zile pe care îl face
în pustie, ci şi prin minunea pe care o face înainte de Intrarea
Sa în Ierusalim, minunea care va face cetatea Ierusalimului să-L
recunoască şi să-L întâmpine ca pe împăratul său, după cum
profeţiile Vechiului Testament prevedeau acest moment.
Minunea este învierea lui Lazăr, prietenul apropiat al
Mântuitorului împreună cu surorile sale, Marta şi Maria. Lazăr
era mort de patru zile; intrase deja în stricăciune. Omeneşte,
Iisus plânge împreună cu Marta şi Maria moartea şi stricăciunea
în care zace prietenul Său Lazăr; dumnezeieşte, redă viaţa celui
care este în stricăciune. Prin această minune, Iisus prevesteşte
propria Sa înviere din morţi, dar ne şi întăreşte pe noi în
credinţa învierii din morţi a trupurilor împreună cu sufletele,
chiar dacă vedem că acestea sunt cuprinse de stricăciune. Fiindcă
tot astfel ne vom ridica şi noi, vom învia şi noi, la glasul
Fiului lui Dumnezeu!…Că vine ceasul în care toţi cei din morminte
vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre
învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea
osândirii[1]. Şi Ilie, şi Elisei au sculat morţi, dar Cel care
lucra şi grăia prin ei era Cel care l-a ridicat, rechemându-l la
viaţă, pe Lazăr. Şi cele ale lui Ilie şi Elisei, şi cea a
Domnului, precum şi toate celelalte învieri prevesteau învierea
lui Hristos şi, prin El, a tuturor, a neamului omenesc.
În viaţă fiind încă, prin stricăciunea rău mirositoare care
întâmpină pe Hristos din mormântul lui Lazăr, trebuie să
înţelegem duhovniceşte odoarea rău mirositoare a păcatului
nostru, a morţii noastre sufleteşti. Din această moarte ne poate
ridica Hristos, strigându-ne afară prin cuvântul pocăinţei:
Ieşiţi afară din păcat! Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia
cerurilor![2], de sufletele voastre. Cuvântul acesta, rostit nouă
cu putere multă, precum odinioară lui Lazăr, este şi nădejdea
noastră în învierea cea de la sfârşitul tuturor veacurilor. Iar
învierea noastră sufletească, regăsirea în taina pocăinţei şi a
credinţei prin care devenim sau redevenim prietenii lui Hristos,
întocmai ca Lazăr, ne conduce la învierea cea de obşte.
Hristos vine şi lucrează învierea în noi încă din această viaţă,
ridicându-ne din moartea sufletească, strigându-ne pe fiecare pe
nume, întocmai ca pe Lazăr. El nu rămâne departe de noi, de
suferinţa şi stricăciunea noastră, ci pătimeşte pentru noi şi
împreună cu noi, trăieşte totul cu noi până la moarte, şi încă
moarte de cruce[3], dar şi reînvie cu noi, cu fiecare în parte.
Ce-L face pe Hristos încă să sufere pentru noi? În primul rând
lipsa iubirii, ura, orgoliul şi căutarea doar a propriei noastre
dreptăţi, făcându-l pe fratele nostru să se afunde pentru ca noi
să ne putem ridica. Pentru aceasta, cunoscând slăbiciunea
noastră, Hristos ne-a lăsat darul iertării, pe care noi înşine îl
proclamăm strigând în noaptea Învierii: Să iertăm toate pentru
Înviere, să zicem: fraţilor!, şi celor ce ne urăsc pe noi.
De aceea, să trăim noaptea Învierii acestui an cu gândul la
învierea cea de obşte, ca pe o comemorare a acelui moment în care
ne vom ridica cu toţii spre faţa plină de Lumină şi Bucurie a
Celui ce a biruit moartea. Din Lumina şi Bucuria lui Hristos să
luăm şi să împărtăşim cu cei din jur: lumină şi bucurie din care
răsar în noi şi între noi iertarea şi comuniunea.
Nu pot să nu mă gândesc la greutăţile fiecăruia dintre
Dumneavoastră. Chiar dacă epoca în care trăim pare cea a
bunăstării şi a facilităţilor, greutatea în cele duhovniceşti
creşte pe zi ce trece. Suferinţa şi neputinţa sufletească nu au
scăzut. Atenţia noastră către Dumnezeu şi grija de mântuire a
sufletului le uităm. Puterile noastre duhovniceşti s-au diminuat,
pentru că bunăstarea ne împiedică de multe ori şi ne împuţinează
atenţia şi îndrăzneala către Dumnezeu. Văzând toate acestea, cu
atât mai mult avem nevoie de post şi de rugăciune, pentru că
postul şi rugăciunea ne întăresc şi ne deschid ochii sufletului.
Aşa înţelegem că nu suntem singuri, că putem purta mai uşor
totul, că Hristos este cu noi până la sfârşitul veacurilor[4], că
moartea nu este sfârşitul, ci trecerea, naşterea spre începutul
vieţii veşnice. Ne spune Mântuitorul Hristos că cel ce ascultă
cuvântul Meu şi crede în cel ce M-a trimis are viaţă
veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la
viaţă[5].
Vă port în rugăciunile mele, ştiind greutăţile prin care treceţi
şi umilinţele pe care le înduraţi de multe ori. Puneţi toate cele
pe care le trăiţi înaintea Crucii lui Hristos! Şi nu uitaţi că El
a biruit înainte de moarte, prin iubire şi iertare, şi mai apoi
prin Cruce, Moarte şi Înviere; iar ceea ce El ne-a spus, devenind
fratele şi prietenul nostru: Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea![6],
Îl auzim strigându-ne şi în noaptea aceasta Sfântă a Învierii
Sale, ridicându-ne din adormirea necredinţei. De aceea putem
striga şi noi cu toată bucuria: „Unde-ţi este, moarte, boldul?
Unde-ţi este, iadule, biruinţa?Înviat-a Hristos şi tu ai fost
nimicit. Înviat-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos
şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte.
Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos,
sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a
făcut”[7].
Hristos a înviat!
Al Dumneavostră, de tot binele doritor
şi rugător către Hristos Domnul cel Înviat,
+IOSIF
Mitropolitul Ortodox Român
al Europei Occidentale şi Meridionale
[1] In. 5, 25, 28-29
[2] Mt. 4, 17
[3] Filip. 2, 8
[4] Mt. 28, 20
[5] In. 5, 24
[6] In. 16, 31
[7] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de învăţătură la Sfintele
Paşti (PG 59, 724)