Pastorală  Crăciun 2003


Parohia noastră – leagăn Pruncului Iisus de priveghere
în rugăciune şi iubire

Prea Cucernice Părinte,
Iubiţi credincioşi,
Fraţi întru Hristos,

Am petrecut postul Crăciunului şi l-am încheiat cu ziua de ajun, în care ne abţinem de la orice fel de mâncare şi băutură până se înserează, iar unii dintre noi până la ivirea primei stele pe cer. În tradiţia noastră aceasta ne aminteşte de steaua care a călăuzit pe craii de la răsărit spre ieslea din Betleem, cu care şi noi duhovniceşte am pornit în căutarea Pruncului nou-născut, prin post şi rugăciune, de-a lungul a patruzeci de zile. Postul Crăciunului de fapt se mai numeşte Advent, adică aşteptare, o aşteptare pregătitoare pentru un eveniment. Şi ce eveniment poate fi mai mare sub soare pentru noi decât aşteptarea Întrupării Fiului lui  Dumnezeu, promis încă primilor noştri părinţi?  Dar în acelaşi timp este şi conştiinţa aşteptării celei de a doua veniri a Fiului lui Dumnezeu, cea de la sfârşitul veacurilor. Este şi  pregătire a întâlnirii noastre definitive cu Hristos, despre care nu putem şti nici ziua nici ora în care se va întâmpla.

Iubiţi fraţi,
Postim şi ne pregătim sufleteşte şi trupeşte să ne bucurăm an de an de marea milă pe care Dumnezeu a avut-o cu noi, neamul omenesc, trimiţându-L pe Unicul Său Fiu în lume ca să trăiască cu noi condiţia noastră omenească, cu firea noastră slăbită de neascultarea de Dumnezeu. Care astăzi ne apare din nou în neputinţa nou-născutului! Cum mă găseşte astăzi, cum Îl primesc? Cred în El? Căci vrea sufletul meu iesle Sieşi. Ne apare azi, El, Care este Viaţa Însăşi, înfăşurat în scutece, semn al acceptării neputinţei omeneşti pentru care vine de fapt să se alăture nouă. Însă cu un scop : ca să ne poată mântui. Ne-a învăţat şi în ce fel ne putem apropia de mântuire : iubind precum El ne-a iubit. Nu ştim nici ziua nici ceasul în care va veni să ne ceară rodul seminţei mântuirii noastre pe care a pus-o în fiecare dintre noi prin naşterea Sa pe pământ, în ieslea Betleemului şi pe care am primit-o fiecare în botez.  Ne-a spus doar : privegheaţi şi vă rugaţi(Mt25,10 şi Mc13,33) pentru ca acel moment să nu ne găsească nepregătiţi.

Cum şi pentru ce să priveghem? Înainte de toate ca să nu ne pierdem credinţa. Pentru a nu-L pierde din vedere pe Hristos, pe Mesia, pe Cel ce este Singurul Mântuitor. Fără credinţa în Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat din Fecioara Maria, nu avem mântuire.  Magii nu au avut Scripturi, dar căutau mântuirea şi au găsit-o în Pruncul-Împărat din iesle, încât toţi se mirau şi se nelinişteau, în frunte cu Irod. Grija lui era să nu-şi piardă împărăţia cea lumească şi trecătoare, nevrând să ştie că pentru împăratul care se năştea merită să ne pierdem chiar şi viaţa aceasta, pentru a primi o altă împărăţie, care nu este din lumea aceasta şi pe care Hristos a venit să ne-o dăruiască. Să priveghem ca sămânţa credinţei în Hristos pe care am primit-o la botez să nu fie înăbuşită de grija pentru cele trecătoare şi amăgitoare din viaţa aceasta. Credinţa este floarea cea mai de preţ a sufletului nostru, dar dacă nu vom priveghea ca roua harului să ajungă neîncetat prin rugăciune la rădăcina ei, grădina sufletului va cădea în paragină, chiar dacă am avea încă o mie de flori de tot atâtea culori – adică calităţile sufletului nostru. Când cea a credinţei se usucă, toate celelalte vor înflori în zadar, căci o fac spre moarte. Dimpotrivă, când cea a credinţei este în floare, toate celelalte caută slava lui Dumnezeu din care se adapă adevărata frumuseţe a tuturor celor din această lume şi care este spre viaţă, nu spre moarte.    

Iubiţi credincioşi,
Oare lumea şi societatea aceasta în care trăim  nu a fost până nu de mult plină de atenţie faţă de Pruncul Iisus care se naşte? Nu era om care  să nu ştie că azi Hristos se naşte. Dar grijile au năpădit-o şi de abia mai răzbate numele lui Hristos printre aceste griji. De aceea să priveghem ca din sufletul şi de pe buzele noastre să nu plece Hristos, să nu ne ruşinăm de El şi de numele Lui înaintea lumii, a mentalităţilor schimbătoare. Să priveghem mai ales în mărturia propriei noastre vieţi, căci dacă Hristos este doar pe buzele noastre şi nu în inimă şi în faptă, ce folos? Însă dacă nu-L avem încă în inimă, ci doar pe buze şi în minte, rugăciunea va face să se sălăşluiască şi în inimă, ca într-o iesle răcoroasă mai întâi, dar pe care lumina Sa o va încălzi şi bucuria ne va umple viaţa. Să priveghem şi să ne rugăm neîncetat pentru aceasta. Cum găseşte Hristos calea către ieslea inimii noastre? Pentru El nu va fi o stea care să-L călăuzească, ci steaua este căutarea însăşi, setea însăşi de Hristos a sufletului nostru, după care El se călăuzeşte înspre el. Atunci când ne recunoaştem păcatele, când Îi cerem lui Dumnezeu iertare şi ajutor, sufletul  se luminează de dragoste pentru Hristos şi din peşteră răcoroasă devine leagăn plin de căldură şi bucurie şi îndrăznim să ne apropiem de El şi să-L rugăm, spune Sf Ioan Evanghelistul : „dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu.”(1In3,21) Să ne rugăm şi noi în neputinţa noastră : „Dezleagă-mă de nemăsuratele răutăţi cu  neîntrecuta-ţi bunătate, Doamne, Cel ce ca un bun Te-ai născut în peştera din Betleem, din Fecioara.” (Minei)  Doar iertarea pe care o primim de la Dumnezeu ne dă bucurie şi putere de a ierta cu adevărat la rândul nostru.

Lumea, ca şi odinioară, caută împărăţii aici pe pământ. Însă noi ştim că nu călătorind şi căutând la marginile pământului vom afla împărăţia cerurilor, nici agonisind bogăţiile acestei lumi vom deveni puternici, căci venind Domnul a spus : „Împărăţia cerurilor este înlăuntrul vostru”(Lc17,21), ieslea în care vrea să se nască Hristos acum este inima noastră, casa plăcută lui Dumnezeu este sufletul nostru. Să priveghem să nu-L alungăm pe Hristos care vine, împreună cu Maica Sa căutându-şi sălaş unde să se nască, să ne caute.

Iubiţi fraţi şi iubite surori,
 Ce putem da noi creştinii  lumii  în care trăim? Rugăciune şi iubire! Parohiile noastre sunt şcoli de rugăciune şi de iubire din care se hrăneşte comuniunea noastră cu Dumnezeu Cel în Treime şi cu semenii noştri în Biserica lui Hristos. Prin familie, prin copiii noştri, prin viaţa noastră de zi cu zi, această învăţătură este împărtăşită  lumii. Biserica pentru noi este împreună-locuire a lui Dumnezeu cu noi oamenii pe pământ, acolo unde venim să ne hrănim şi să creştem din iubirea lui Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Care  printre noi S-a născut  ca pe noi să ne crească spre lucrurile cele cereşti gătite nouă  „în casa Tatălui”(In14,2). Împreună-locuirea omului cu Dumnezeu pe pământ în Biserică, este doar icoana acestei împreună-locuiri pregătită nouă în ceruri de către Tatăl.
De ce spun că parohia este şcoală de rugăciune? Pentru că aici împreună cu preotul  învăţăm să ne rugăm în „Duh şi în Adevăr”(In4,24),  învăţăm să Îl cunoaştem pe Dumnezeu Cel Unul şi Adevărat în Treime şi pe Fiul Cel ce S-a întrupat şi să mărturisim în Duhul Sfânt adevărul întreg despre El. Aici învăţăm că rugăciunea cere faptă şi că fapta cea mai de preţ este iubirea. Aici ni se descoperă cum ne-a iubit pe noi Dumnezeu. Dar învăţăm şi că, punând dragostea noastră în Dumnezeu, ancorându-o în dragostea Lui faţă de noi şi mai apoi dăruindu-o celor din jur, fraţilor noştri, ne mântuim. De aceste daruri să ne îngrijim în zilele de bucurie pe care le trăim acum, de Sfintele Sărbători.

La acestea ne cheamă astăzi Hristos Cel care se naşte : parohii, comunităţi ce suntem, credincioşi, să devenim pentru El, Pruncul din Betleem – fără căpătâi, născut în ieslea celor necuvântătoare -, leagăn de priveghere în rugăciune şi iubire  îndreptate către El şi către lumea pentru care a venit în trup şi care Îl poate cunoaşte şi din mărturia credinţei noastre.

Vă urez tuturor Sărbători cu bucurie, să lăsaţi orice supărare şi să iertaţi cu inima largă unii altora nedreptăţile. Să vă puneţi nădejdea în Hristos, căci El este Cel ce toate le poate prin darul Tatălui, Care împlineşte toate cererile cele bune făcute în numele Fiului Său, Cel ce astăzi din iubire vine să trăiască printre noi, ca Unul ce S-a făcut Fratele nostru după trup şi asemănare omenească, ca pe noi să ne ridice la asemănarea cu El după har.  

Vă doresc un An Nou cu multe împliniri şi toate cele de trebuinţă vieţii.                                                             

Al dumneavoastră, de tot binele doritor şi rugător către Dumnezeu,

+ Mitropolitul Iosif
al Mitropoliei Ortodoxe Române
a Europei Occidentale şi Meridionale


Paris                                                           
La Naşterea Domnului, anul 2003