Pastorală Crăciun 2003
Parohia noastră – leagăn Pruncului Iisus de priveghere
în rugăciune şi iubire
Prea Cucernice Părinte,
Iubiţi credincioşi,
Fraţi întru Hristos,
Am petrecut postul Crăciunului şi l-am încheiat cu ziua de ajun,
în care ne abţinem de la orice fel de mâncare şi băutură până se
înserează, iar unii dintre noi până la ivirea primei stele pe
cer. În tradiţia noastră aceasta ne aminteşte de steaua care a
călăuzit pe craii de la răsărit spre ieslea din Betleem, cu care
şi noi duhovniceşte am pornit în căutarea Pruncului nou-născut,
prin post şi rugăciune, de-a lungul a patruzeci de zile. Postul
Crăciunului de fapt se mai numeşte Advent, adică aşteptare, o
aşteptare pregătitoare pentru un eveniment. Şi ce eveniment poate
fi mai mare sub soare pentru noi decât aşteptarea Întrupării
Fiului lui Dumnezeu, promis încă primilor noştri
părinţi? Dar în acelaşi timp este şi conştiinţa aşteptării
celei de a doua veniri a Fiului lui Dumnezeu, cea de la sfârşitul
veacurilor. Este şi pregătire a întâlnirii noastre
definitive cu Hristos, despre care nu putem şti nici ziua nici
ora în care se va întâmpla.
Iubiţi fraţi,
Postim şi ne pregătim sufleteşte şi trupeşte să ne bucurăm an de
an de marea milă pe care Dumnezeu a avut-o cu noi, neamul
omenesc, trimiţându-L pe Unicul Său Fiu în lume ca să trăiască cu
noi condiţia noastră omenească, cu firea noastră slăbită de
neascultarea de Dumnezeu. Care astăzi ne apare din nou în
neputinţa nou-născutului! Cum mă găseşte astăzi, cum Îl primesc?
Cred în El? Căci vrea sufletul meu iesle Sieşi. Ne apare azi, El,
Care este Viaţa Însăşi, înfăşurat în scutece, semn al acceptării
neputinţei omeneşti pentru care vine de fapt să se alăture nouă.
Însă cu un scop : ca să ne poată mântui. Ne-a învăţat şi în ce
fel ne putem apropia de mântuire : iubind precum El ne-a iubit.
Nu ştim nici ziua nici ceasul în care va veni să ne ceară rodul
seminţei mântuirii noastre pe care a pus-o în fiecare dintre noi
prin naşterea Sa pe pământ, în ieslea Betleemului şi pe care am
primit-o fiecare în botez. Ne-a spus doar : privegheaţi şi
vă rugaţi(Mt25,10 şi Mc13,33) pentru ca acel moment să nu ne
găsească nepregătiţi.
Cum şi pentru ce să priveghem? Înainte de toate ca să nu ne
pierdem credinţa. Pentru a nu-L pierde din vedere pe Hristos, pe
Mesia, pe Cel ce este Singurul Mântuitor. Fără credinţa în Fiul
lui Dumnezeu Cel Întrupat din Fecioara Maria, nu avem
mântuire. Magii nu au avut Scripturi, dar căutau mântuirea
şi au găsit-o în Pruncul-Împărat din iesle, încât toţi se mirau
şi se nelinişteau, în frunte cu Irod. Grija lui era să nu-şi
piardă împărăţia cea lumească şi trecătoare, nevrând să ştie că
pentru împăratul care se năştea merită să ne pierdem chiar şi
viaţa aceasta, pentru a primi o altă împărăţie, care nu este din
lumea aceasta şi pe care Hristos a venit să ne-o dăruiască. Să
priveghem ca sămânţa credinţei în Hristos pe care am primit-o la
botez să nu fie înăbuşită de grija pentru cele trecătoare şi
amăgitoare din viaţa aceasta. Credinţa este floarea cea mai de
preţ a sufletului nostru, dar dacă nu vom priveghea ca roua
harului să ajungă neîncetat prin rugăciune la rădăcina ei,
grădina sufletului va cădea în paragină, chiar dacă am avea încă
o mie de flori de tot atâtea culori – adică calităţile sufletului
nostru. Când cea a credinţei se usucă, toate celelalte vor
înflori în zadar, căci o fac spre moarte. Dimpotrivă, când cea a
credinţei este în floare, toate celelalte caută slava lui
Dumnezeu din care se adapă adevărata frumuseţe a tuturor celor
din această lume şi care este spre viaţă, nu spre
moarte.
Iubiţi credincioşi,
Oare lumea şi societatea aceasta în care trăim nu a fost
până nu de mult plină de atenţie faţă de Pruncul Iisus care se
naşte? Nu era om care să nu ştie că azi Hristos se naşte.
Dar grijile au năpădit-o şi de abia mai răzbate numele lui
Hristos printre aceste griji. De aceea să priveghem ca din
sufletul şi de pe buzele noastre să nu plece Hristos, să nu ne
ruşinăm de El şi de numele Lui înaintea lumii, a mentalităţilor
schimbătoare. Să priveghem mai ales în mărturia propriei noastre
vieţi, căci dacă Hristos este doar pe buzele noastre şi nu în
inimă şi în faptă, ce folos? Însă dacă nu-L avem încă în inimă,
ci doar pe buze şi în minte, rugăciunea va face să se
sălăşluiască şi în inimă, ca într-o iesle răcoroasă mai întâi,
dar pe care lumina Sa o va încălzi şi bucuria ne va umple viaţa.
Să priveghem şi să ne rugăm neîncetat pentru aceasta. Cum găseşte
Hristos calea către ieslea inimii noastre? Pentru El nu va fi o
stea care să-L călăuzească, ci steaua este căutarea însăşi, setea
însăşi de Hristos a sufletului nostru, după care El se călăuzeşte
înspre el. Atunci când ne recunoaştem păcatele, când Îi cerem lui
Dumnezeu iertare şi ajutor, sufletul se luminează de
dragoste pentru Hristos şi din peşteră răcoroasă devine leagăn
plin de căldură şi bucurie şi îndrăznim să ne apropiem de El şi
să-L rugăm, spune Sf Ioan Evanghelistul : „dacă inima noastră nu
ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu.”(1In3,21) Să ne
rugăm şi noi în neputinţa noastră : „Dezleagă-mă de nemăsuratele
răutăţi cu neîntrecuta-ţi bunătate, Doamne, Cel ce ca un
bun Te-ai născut în peştera din Betleem, din Fecioara.”
(Minei) Doar iertarea pe care o primim de la Dumnezeu ne dă
bucurie şi putere de a ierta cu adevărat la rândul nostru.
Lumea, ca şi odinioară, caută împărăţii aici pe pământ. Însă noi
ştim că nu călătorind şi căutând la marginile pământului vom afla
împărăţia cerurilor, nici agonisind bogăţiile acestei lumi vom
deveni puternici, căci venind Domnul a spus : „Împărăţia
cerurilor este înlăuntrul vostru”(Lc17,21), ieslea în care vrea
să se nască Hristos acum este inima noastră, casa plăcută lui
Dumnezeu este sufletul nostru. Să priveghem să nu-L alungăm pe
Hristos care vine, împreună cu Maica Sa căutându-şi sălaş unde să
se nască, să ne caute.
Iubiţi fraţi şi iubite surori,
Ce putem da noi creştinii lumii în care trăim?
Rugăciune şi iubire! Parohiile noastre sunt şcoli de rugăciune şi
de iubire din care se hrăneşte comuniunea noastră cu Dumnezeu Cel
în Treime şi cu semenii noştri în Biserica lui Hristos. Prin
familie, prin copiii noştri, prin viaţa noastră de zi cu zi,
această învăţătură este împărtăşită lumii. Biserica pentru
noi este împreună-locuire a lui Dumnezeu cu noi oamenii pe
pământ, acolo unde venim să ne hrănim şi să creştem din iubirea
lui Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Care printre noi S-a
născut ca pe noi să ne crească spre lucrurile cele cereşti
gătite nouă „în casa Tatălui”(In14,2). Împreună-locuirea
omului cu Dumnezeu pe pământ în Biserică, este doar icoana
acestei împreună-locuiri pregătită nouă în ceruri de către
Tatăl.
De ce spun că parohia este şcoală de rugăciune? Pentru că aici
împreună cu preotul învăţăm să ne rugăm în „Duh şi în
Adevăr”(In4,24), învăţăm să Îl cunoaştem pe Dumnezeu Cel
Unul şi Adevărat în Treime şi pe Fiul Cel ce S-a întrupat şi să
mărturisim în Duhul Sfânt adevărul întreg despre El. Aici învăţăm
că rugăciunea cere faptă şi că fapta cea mai de preţ este
iubirea. Aici ni se descoperă cum ne-a iubit pe noi Dumnezeu. Dar
învăţăm şi că, punând dragostea noastră în Dumnezeu, ancorându-o
în dragostea Lui faţă de noi şi mai apoi dăruindu-o celor din
jur, fraţilor noştri, ne mântuim. De aceste daruri să ne îngrijim
în zilele de bucurie pe care le trăim acum, de Sfintele
Sărbători.
La acestea ne cheamă astăzi Hristos Cel care se naşte : parohii,
comunităţi ce suntem, credincioşi, să devenim pentru El, Pruncul
din Betleem – fără căpătâi, născut în ieslea celor necuvântătoare
-, leagăn de priveghere în rugăciune şi iubire îndreptate
către El şi către lumea pentru care a venit în trup şi care Îl
poate cunoaşte şi din mărturia credinţei noastre.
Vă urez tuturor Sărbători cu bucurie, să lăsaţi orice supărare şi
să iertaţi cu inima largă unii altora nedreptăţile. Să vă puneţi
nădejdea în Hristos, căci El este Cel ce toate le poate prin
darul Tatălui, Care împlineşte toate cererile cele bune făcute în
numele Fiului Său, Cel ce astăzi din iubire vine să trăiască
printre noi, ca Unul ce S-a făcut Fratele nostru după trup şi
asemănare omenească, ca pe noi să ne ridice la asemănarea cu El
după har.
Vă doresc un An Nou cu multe împliniri şi toate cele de trebuinţă
vieţii.
Al dumneavoastră, de tot binele doritor şi rugător către
Dumnezeu,
+ Mitropolitul Iosif
al Mitropoliei Ortodoxe Române
a Europei Occidentale şi Meridionale
Paris
La Naşterea Domnului, anul 2003