+ Arhiepiscopul Iosif
Scrisoare pastorala la Sfintele Pasti
Prea cucernice Parinte,
Iubiti credinciosi,
H R I S T O S A Î N V I A T !
Aceste cuvinte ramân pentru crestinatate, pâna la
sfârsitul veacurilor, marturisirea adevarului fundamental care-i
calauzeste viata, si anume: omorârea mortii si fagaduinta vietii
vesnice prin moartea si învierea lui Hristos. Ele ramân
lumina care ne scoate din întunericul vietii, din deznadejdea
vietii, din neputinta în care ne zbatem. Hristos a înviat -
iata Pastile noastre, Sarbatoarea sarbatorilor, Bucuria
bucuriilor, Nadejdea deznadajduitilor, Lumina celor întristati,
Iertarea celor neiertati, Libertatea celor robiti.
Pâna în noaptea învierii sale Hristos a trebuit sa
treaca prin tradare si Patimi. Patimile lui Hristos nu sunt altceva
decât ceea ce, din dragoste pentru noi, El a trebuit sa
îndure pentru pacatele noastre. Patimirea Lui a fost prevestita
de profetii Vechiului Testament. Isaia proorocul vede peste veacuri
chipul lui Mesia caruia Îi pierise toata frumusetea din cauza
suferintei pentru omul pe care l-a creat si cu care, prin
întrupare, devenise frate. Ca oricare dintre noi, Hristos a trait
dispretul, suferinta, ura, nedreptatea, anonimatul, singuratatea. S-a
pus El Însusi de partea noastra, prin Patimile Sale, "Om al
durerilor si al suferintei [...] dispretuit si nebagat în seama".
Pentru ca "a luat asupra-si durerile noastre si cu suferintele noastre
S-a împovarat [..] Strapuns a fost pentru pacatele noastre si
zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedepsit a fost pentru pacatele
noastre si prin El noi toti ne-am vindecat". Dumnezeu ne-a facut dupa
chipul Sau ca sa devenim asemenea Lui. Înainte sa ne cheme la
asemanarea cu El, Hristos Însusi devine asemenea noua, dupa
asemanarea suferintei noastre si a conditiei noastre pâna la
moarte, pentru a ne putea chema la asemanarea cu El prin însasi
conditia noastra pe care a asumat-o. Ne cheama la asemanarea cu El din
interiorul starii noastre de om. Acesta este semnul concret al iubirii
dumnezeiesi pentru om. Adica iubirea lui Dumnezeu-Tatal care-si trimite
Fiul si a Fiului lui Dumnezeu care vine sa împartaseasca viata
noastra din iubire pentru noi, spre a ne elibera de moarte,
acceptând pentru aceasta moartea însasi, ultimul nostru
dusman. "Chinuit a fost, dar S-a supus si nu si-a deschis gura Sa; ca
un Miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie fara de glas
înaintea celor care o tund, asa nu si-a deschis gura Sa.
Întru smerenia Lui judecata Lui S-a ridicat [...] Ca s-a luat de
pe pamânt viata Lui! Pentru faradelegile poporului Meu a fost dus
spre moarte." (Isaia 53). De aceea Sfântul Ioan Botezatorul, cel
trimis sa îndrepte caile Domnului printre oameni, a exclamat
vazându-L pe Hristos: "Iata Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica
pacatul lumii!" (Ioan 1,29).
Iar eu nu pot vedea astfel numai pacatul si vina aproapelui, ci si
patimirea lui, a fratelui meu, din cauza pacatului. Hristos a vazut
suferinta si patimirea pe care ne-o produce propriul pacat si sclavia
sau dependenta fata de el si a venit sa compatimeasca cu noi, si sa
moara cu noi. Nu numai ca ma iarta, dar si moare cu mine, ma urmeaza
pâna si în moarte si de acolo ma ridica la viata prin
învierea Sa. Pentru ca moartea n-a mai avut putere asupra Lui.
Iisus n-a cunoscut pacatul pacatuind, ci compatimind cu mine, cel
dependent de pacat. El "ridica pacatul lumii", îl iarta, si
pâna la sfârsitul veacurilor cere aceasta iertare de la
Tatal pentru noi toti si pentru cei care vin dupa noi.
Hristos ne da adevarata masura a vietii.
Cum sa nu avem curajul compatimirii cu aproapele când Domnul ne
da aceasta putere compatimind El mai întâi cu noi!
Cum sa nu avem curajul iertarii avându-L de partea noastra pe
Hristos cel iertator care rasare din mormânt iertarea Parintelui
ceresc!
Cum sa nu avem curajul sa fim liberi fata de pacat când din
mormânt, odata cu Domnul înviat, ne rasare lumina
adevarului asupra tainei vietii. Anume ca putem sa fim oameni ai
învierii asupra carora împaratia motii sa nu mai aiba
putere, pentru ca Hristos a pus creatia si pe om sub umbra Crucii ca
vesnica marturie ca iubirea nu se impune cu forta, ca este vulnerabila,
ca patimeste, dar ca doar dincolo de aceasta umbra este învierea!
În numele Domnului va binecuvintez pe toti, cerându-va sa
ramâneti tari în credinta în ciuda tuturor
încercarilor prin care treceti. Întariti-i pe copiii si
tinerii dumneavoastra cu haina cea tare a credintei pentru ca Domnul vi
i-a dat în dar ca sa-L preamariti întru ei. Primiti-va unii
pe altii cu dragoste si bucurie, purtati-va unii altora greutatile
aratând lumii nobletea dragostei cu care Hristos ne-a
binecuvântat. Sa nu ne lasam biruiti de sentimente care
înnegresc sufletul si ne fac sclavi ai raului, ci sa privim spre
frumusetea discreta a lui Hristos, sa ne lasam cuceriti de ea pentru a
deveni liberi si înviati cu El.
H R I S T O S A Î N V I A T !
+Arhiepiscopul Iosif
Paris, Sfintele Pasti, 1 mai 2000