+ Arhiepiscopul Iosif
Scrisoare pastorala la Sfintele
Pasti
Prea cucernice Parinte,
Iubiti credinciosi,
H R I S T O S A Î N V I A T !
Aceste cuvinte ramân pentru crestinatate, pâna la sfârsitul
veacurilor, marturisirea adevarului fundamental care-i calauzeste
viata, si anume: omorârea mortii si fagaduinta vietii vesnice
prin moartea si învierea lui Hristos. Ele ramân lumina care ne
scoate din întunericul vietii, din deznadejdea vietii, din
neputinta în care ne zbatem. Hristos a înviat - iata Pastile
noastre, Sarbatoarea sarbatorilor, Bucuria bucuriilor,
Nadejdea deznadajduitilor, Lumina celor întristati, Iertarea
celor neiertati, Libertatea celor robiti.
Pâna în noaptea învierii sale Hristos a trebuit sa treaca prin
tradare si Patimi. Patimile lui Hristos nu sunt altceva decât
ceea ce, din dragoste pentru noi, El a trebuit sa îndure pentru
pacatele noastre. Patimirea Lui a fost prevestita de profetii
Vechiului Testament. Isaia proorocul vede peste veacuri chipul
lui Mesia caruia Îi pierise toata frumusetea din cauza suferintei
pentru omul pe care l-a creat si cu care, prin întrupare,
devenise frate. Ca oricare dintre noi, Hristos a trait dispretul,
suferinta, ura, nedreptatea, anonimatul, singuratatea. S-a pus El
Însusi de partea noastra, prin Patimile Sale, "Om al durerilor si
al suferintei [...] dispretuit si nebagat în seama". Pentru ca "a
luat asupra-si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a
împovarat [..] Strapuns a fost pentru pacatele noastre si zdrobit
pentru faradelegile noastre. Pedepsit a fost pentru pacatele
noastre si prin El noi toti ne-am vindecat". Dumnezeu ne-a facut
dupa chipul Sau ca sa devenim asemenea Lui. Înainte sa ne cheme
la asemanarea cu El, Hristos Însusi devine asemenea noua, dupa
asemanarea suferintei noastre si a conditiei noastre pâna la
moarte, pentru a ne putea chema la asemanarea cu El prin însasi
conditia noastra pe care a asumat-o. Ne cheama la asemanarea cu
El din interiorul starii noastre de om. Acesta este semnul
concret al iubirii dumnezeiesi pentru om. Adica iubirea lui
Dumnezeu-Tatal care-si trimite Fiul si a Fiului lui Dumnezeu care
vine sa împartaseasca viata noastra din iubire pentru noi, spre a
ne elibera de moarte, acceptând pentru aceasta moartea însasi,
ultimul nostru dusman. "Chinuit a fost, dar S-a supus si nu si-a
deschis gura Sa; ca un Miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie
fara de glas înaintea celor care o tund, asa nu si-a deschis gura
Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui S-a ridicat [...] Ca s-a luat
de pe pamânt viata Lui! Pentru faradelegile poporului Meu a fost
dus spre moarte." (Isaia 53). De aceea Sfântul Ioan Botezatorul,
cel trimis sa îndrepte caile Domnului printre oameni, a exclamat
vazându-L pe Hristos: "Iata Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica
pacatul lumii!" (Ioan 1,29).
Iar eu nu pot vedea astfel numai pacatul si vina aproapelui, ci
si patimirea lui, a fratelui meu, din cauza pacatului. Hristos a
vazut suferinta si patimirea pe care ne-o produce propriul pacat
si sclavia sau dependenta fata de el si a venit sa compatimeasca
cu noi, si sa moara cu noi. Nu numai ca ma iarta, dar si moare cu
mine, ma urmeaza pâna si în moarte si de acolo ma ridica la viata
prin învierea Sa. Pentru ca moartea n-a mai avut putere asupra
Lui. Iisus n-a cunoscut pacatul pacatuind, ci compatimind cu
mine, cel dependent de pacat. El "ridica pacatul lumii", îl
iarta, si pâna la sfârsitul veacurilor cere aceasta iertare de la
Tatal pentru noi toti si pentru cei care vin dupa noi.
Hristos ne da adevarata masura a vietii.
Cum sa nu avem curajul compatimirii cu aproapele când Domnul ne
da aceasta putere compatimind El mai întâi cu noi!
Cum sa nu avem curajul iertarii avându-L de partea noastra pe
Hristos cel iertator care rasare din mormânt iertarea Parintelui
ceresc!
Cum sa nu avem curajul sa fim liberi fata de pacat când din
mormânt, odata cu Domnul înviat, ne rasare lumina adevarului
asupra tainei vietii. Anume ca putem sa fim oameni ai învierii
asupra carora împaratia motii sa nu mai aiba putere, pentru ca
Hristos a pus creatia si pe om sub umbra Crucii ca vesnica
marturie ca iubirea nu se impune cu forta, ca este vulnerabila,
ca patimeste, dar ca doar dincolo de aceasta umbra este
învierea!
În numele Domnului va binecuvintez pe toti, cerându-va sa
ramâneti tari în credinta în ciuda tuturor încercarilor prin care
treceti. Întariti-i pe copiii si tinerii dumneavoastra cu haina
cea tare a credintei pentru ca Domnul vi i-a dat în dar ca sa-L
preamariti întru ei. Primiti-va unii pe altii cu dragoste si
bucurie, purtati-va unii altora greutatile aratând lumii nobletea
dragostei cu care Hristos ne-a binecuvântat. Sa nu ne lasam
biruiti de sentimente care înnegresc sufletul si ne fac sclavi ai
raului, ci sa privim spre frumusetea discreta a lui Hristos, sa
ne lasam cuceriti de ea pentru a deveni liberi si înviati cu
El.
H R I S T O S A Î N V I A T !
+Arhiepiscopul Iosif
Paris, Sfintele Pasti, 1 mai 2000