+ Arhiepiscopul Iosif

Scrisoare pastorala la Nasterea Domnului


Anul placut Domnului

Prea Cucernice Parinte,
Iubiti credinciosi,

Sunt ultimele zile ale mileniului al doilea si cautam în scurgerea timpului semnificatii deosebite. Transformam chiar anii, secolele si mileniile si trecerea lor în simboluri care, în sine, ar avea oarecare influenta asupra omului în special si a creatiei în general. Conferim valoare absoluta timpului sarbatorind cu mare fast, dar si cu neputinta, curgerea lui. Neputinta omului în fata ireversibilitatii timpului face ca acesta din urma sa devina pentru el fatalitate. Asimilam acestei fatalitati moartea, careia, pentru noi, doar Hristos a stiut sa-i puna capat.

Daca vrem o solutie la aceasta neputinta, o vom gasi în chiar modalitatea de masurare a timpului nostru, cel în care Dumnezeu intra prin Întrupare. Daca vorbim azi de mileniul al treilea, care e pe punctul de a începe, o facem în functie de reperul care e Nasterea Celui ce vine pe pamânt pentru a schimba fatalitatea în binecuvântare si în timp de har. "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor ; M-a trimis sa vindec pe cei zdrobiti cu inima ; sa propovaduiesc robilor dezrobirea si celor orbi vederea ; sa slobozesc pe cei apasati si sa vestesc anul placut Domnului" (Lc 4, 18-19 ; Is 60, 1-2).

Hristos, Dumnezeu-Omul, ne-a permis sa gândim si sa traim altfel timpul, vestind mila lui Dumnezeu-Tatal celor disperati si apasati ; dragostea Lui pentru noi, cei singuri ; vindecarea bolii mortii în chiar timpul ce începe cu primul Adam, noua celor raniti de aceasta. El ne vesteste prin prooroci "ANUL" placut Domnului, adica timpul în care Fiul se va întrupa aflându-se printre noi. Si de atunci timpul are alta dimensiune, ramâne pâna la sfârsit un "timp bineplacut Domnului". Si aceasta pentru ca aici si acum, în acest timp si spatiu, Îl întâlnim sau Îl putem întâlni pe Hristos.

Prin Întruparea Domnului, timpul dobândeste o semnificatie pascala si euharistica. Mai numim din aceasta pricina masura petrecerii noastre duhovnicesti cu Cel întrupat, acest timp bineplacut Domnului, timp liturgic. Acest timp liturgic este o masura în care Dumnezeu intervine sfintindu-l, prin divino-umanitatea lui Hristos, cel circumscris prin nasterea din Fecioara Maria. Hristos se naste pe pamânt, devine din iubire pentru noi rob al veacului ca oricare dintre oameni, rob al limitei omenesti legate de durata, limita a mortii care, ca si curgerea timpului dealtfel, nu-I sunt proprii. Asumând acesata limita temporala a mortii, Hristos introduce în timp, în chiar aceasta limitare, Viata Însasi, fara margini, din sânul Sfintei Treimi.

Astfel timpul începe sa se masoare în favoarea mea, a omului, devine o masura a binecuvântarii, o vreme de har, a darului lui Dumnezeu, si astfel, în mine, care îl traiesc, el se preschimba într-un "AN PLACUT DOMNULUI". Intram în acest timp o data cu Botezul, atunci când începem viata în Hristos si Îl întâlnim în Biserica Lui, în dimensiunea liturgica a timpului de-acum transfigurat de har unde Hristos lucreaza mântuirea noastra, adica eliberarea din chingile neiertatoare ale timpului mortii. În iconomia timpului liturgic, Hristos devine comuniunea noastra în Trupul Sau euharistic.

Desigur ca uneori vom întâlni în propria viata pustiul. Alteori puterea si lumina plina a harului ne va arata ca Hristos, Fratele nostru, a fost întotdeauna cu noi, asa cum este în viata Trupului Sau, Biserica, în care traieste si tamaduieste bolile noastre.

Ne pregatim acum sa începem al treilea mileniu de la Nasterea lui Hristos. Cine dintre noi poate spune ce ne asteapta mâine ? Cine stie pâna unde se va desfasura acest mileniu care, în ordinea noastra omeneasca, începe pentru mine, pentru tine, pentru toti crestinii, cu sarbatoarea venirii lui Dumnezeu-Fiul pe pamânt. Nu stim ce vom trai, dar putem vedea în urma noastra ce am trait deja ! Cât si cum acest timp destinat a fi liturgic si prin aceasta a fi viu, a fi trait cu Dumnezeu pentru a putea depasi neputinta noastra în fata trecerii catre moarte, a fost trait ca atare ? În ce masura am putut smulge mortii acest timp trecut, pentru a-l câstiga cu Hristos vietii vesnice ? Timpul liturgic este un prezent continuu în Hristos pentru ca, întâlnindu-L, traim trecutul si viitorul în acest continuu prezent, prezentul propriu Întruparii si Învierii Domnului.

Dimensiunea liturgica a timpului, sarbatoarea, ne face sa traim Nasterea Domnului acum, dupa 2000 de ani, când începem un al treilea mileniu, ca un Prezent ; ca Întruparea lui Hristos aici si acum printre noi. Însa înainte de toate ca o taina a nasterii lui Dumnezeu în noi : în mine, în tine, în cel de lânga noi, care-L cauta si-L asteapta ca sa-L mântuiasca. Dumnezeu-Fiul vine în lume pentru fiecare pentru ca tot ce-l ce "crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (In 3, 16). Timpul suferintei si al mortii este depasit în credinta noastra, pentru ca Hristos Însusi se naste si creste în noi.

Va doresc tuturor Sarbatori Fericite si un început de veac si de mileniu în bucuria Domnului.

 +Arhiepiscopul Iosif

Paris, 25 decembrie 2000