Numele dat monahului în ziua tunderii întru monahism trebuie să fie în concordanţă cu personalitatea acestuia. Îl ştiam pe Înaltpreasfinţitul Iosif deja de mai mulţi ani, atunci când a depus voturile monahale, la sfârşitul Facultăţii. Şi am căutat îndelung un nume care să i se potrivească pentru a înlocui numele său de botez: Ilie. În cele din urmă numele de Iosif s-a impus.
Întâlnim trei « Iosif »-i în Sfintele Scripturi. Primul este cel numit şi Iosif cel frumos, care a fost vândut de fraţii săi şi a ajuns în Egipt. Caracteristica sa principală este curăţia; căci nu a ezitat să refuze avansurile femeii lui Putifar, cu riscul de a pierde prietenia Faraonului, ceea ce s-a şi întâmplat. Iar Părintele Iosif avea această curăţie a sufletului şi a trupului. Al doilea este logodnicul Mariei, Maica Domnului. Acesta, în ciuda aparenţelor grăitoare, nu a cedat ispitei de a se îndoi şi credinţa sa puternică în cuvântul lui Dumnezeu l-a făcut să o păzească pe logodnica sa şi să conducă Pruncul şi pe mama acestuia în exil până în Egipt. Părintele Iosif purta această credinţă neclintită şi această încredere în Dumnezeu. Al treilea Iosif este Iosif din Arimateea, cel care nu se teme să înfrunte mînia lui Pilat pentru a cere trupul Domnului şi a-l îngropa cu cinstea cuvenită, înfăşurându-l cu giulgiu curat şi punându-l în propriul său mormânt nou. Părintele Iosif avea această dragoste de actul liturgic, acest respect faţă de lucrurile sfinte şi această abnegaţie în slujire.
Iată de ce i-am pus numele de Iosif, fără a alege cu precizie vreuna dintre aceste cinstite figuri, fiindcă el are şi curăţia celui dintâi, şi credinţa celui de al doilea, şi dragostea slujirii lui Dumnezeu a celui de-al treilea. Dumnezeu să-i ajute şi să-l păzească!