Iubiţi fraţi şi surori, ne-am adunat astăzi aici, în acest sfânt lăcaş, pentru un eveniment fericit şi important pentru Biserica întreagă. Ne bucurăm împreună cu fratele nostru Iosif care tocmai a fost hirotonit episcop şi îi urăm din adâncul fiinţei noastre succes în dificila misiune care i-a fost încredinţată.
Dincolo de caracterul festiv şi fericit al acestei zile, să nu uităm în care perioadă a anului ne găsim: Postul Mare. Tocmai am auzit în sfânta Evanghelie pericopa vindecării slăbănogului paralizat. Este remarcabil că Hristos, înainte de a dărui sănătatea fizică acestui sărman om, începe prin a-i dărui sănătatea sufletului, sănătatea duhovnicească, iertându-i păcatele. Prăznuim în această zi şi pomenirea sfântului Grigorie Palama, cunoscut în lumea întreagă ca apărătorul învăţăturii ortodoxe despre lumina necreată care ni s-a descoperit pe Muntele Tabor. Dumnezeu vrea ca noi toţi să intrăm în această lumină, întru bucuria Împărăţiei Sale.
Dar voinţa lui Dumnezeu este limitată de voia omului. Dumnezeu cel atotputernic devine neputincios în faţa încăpăţânării noastre. Prin păcatul nostru, prin lipsa dorinţei noastre de a ne pocăi, nu doar Îi provocăm o tristeţe adâncă, ci, mai mult, Îl condamnăm la neputinţă. Pentru aceasta, fraţi şi surori, astăzi vă reamintesc că păcatul care este în noi este o barieră între noi şi Dumnezeu.
Putem învinge această barieră prin spovedania deasă a păcatelor noastre. Spovedania nu este o expunere a stărilor noastre sufleteşti. Nici nu constă în a ne justifica înaintea lui Dumnezeu şi a-I explica motivele pentru care nu rezistăm uneia sau alteia dintre slăbiciuni. Păcătosul, apropiindu-se de sfânta Evanghelie şi de Cruce pentru a primi iertarea, trebuie mai întâi de toate să aibă conştiinţa că este păcătos în adâncul fiinţei sale; trebuie să aibă şi dorinţa de a ieşi din aceste lanţuri şi să se pocăiască. Nu ajunge să recunoaştem că am făptuit sau am gândit într-un mod sau altul.
Ne lipseşte încă hotărârea adevărată de a escalada slăbiciunile noastre, de a face tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a nu mai cădea. Poate că, dincolo de toate, din cauza însăşi a slăbiciunii noastre, vom cunoaşte aceleaşi căderi. Dar mila nemăsurată a lui Dumnezeu ne va dărui totdeuna iertarea dacă cererea noastră de iertare este cu adevărat sinceră. În adâncul inimii mele ştiu că sunt păcătos. Dar doresc să mă mântuiesc şi sunt pregătit să fac ceea ce trebuie pentru a mă schimba...
Domnul să ne dea putere şi iertare întru bucuria Învierii. Amin!