DOSAR DE PRESĂ

INVITAŢIE
ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
A EUROPEI OCCIDENTALE ŞI MERIDIONALE
VĂ INVITĂ LA HIROTONIA ÎNTRU EPISCOP ŞI ÎNSCĂUNAREA
noului titular al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române
a Europei Occidentale şi Meridionale
în persoana Arhimandritului Iosif (Pop)

Hirotonia va avea loc în cursul dumnezeieştii Liturghii
Duminică, 15 martie 1998, ora 9 fix
în catedrala ortodoxă greacă „Sfântul Ştefan”,
7, rue Georges-Bizet, 75116 Paris
Metrou: Alma-Marceau

Ceremonia, care va avea loc la Paris – sediul Arhiepiscopului român al Europei Occidentale şi Meridionale şi al câtorva parohii franceze -, va fi prezidată de Înaltpreasfinţitul Mitropolit IEREMIA, Preşedintele Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa, înconjurat de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop SERGHIE, decanul Institutului de Teologie ortodoxă Saint-Serge din Paris, de toţi episcopii din Franţa, precum şi de mai mulţi episcopi din România, dintre care Înaltpreasfinţitul Mitropolit DANIEL al Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa Excelenţei Sale Ambasadorul României în Franţa, Domnul Dumitru CIAUŞU şi a Domnului Jean-Pierre CHEVENEMENT, Ministru de Interne al Republicii franceze.
Alegerea unui episcop de către adunarea clerului şi credincioşilor unei eparhii reprezintă un eveniment de-a dreptul remarcabil. Reprezintă manifestarea vitalităţii şi coeziunii duhovniceşti a Bisericii. Trebuie să nădăjduim în faptul că acest eveniment va răspunde cu temeinicie aspiraţiei numeroşilor români emigraţi în Europa Occidentală, ca şi celei a occidentalilor care s-au regăsit în Arhiepiscopia română. Alegerea a fost validată la 11 decembrie 1997 de către Sfântul Sinod al Bisericii Române, care tot atunci a ridicat pe Părintele Iosif la rangul de Arhimandrit.

Delegatul Relaţiilor cu Presa
P.C. Pr. Marc-Antoine COSTA DE BEAUREGARD
57, allée de la Forêt
78170 La Celle-Saint-Cloud
Tel. 01 39 69 73 81 - 01 39 69 39 62 - 06 60 20 41 64
Fax: 0 1 39 69 42 49


ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
A EUROPEI OCCIDENTALE ŞI MERIDIONALE
înfiinţată la Paris după al doilea război mondial
are origini în Franţa din secolul al XVII-lea

Cu sediul la Paris, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale a fost înfiinţată după cel de-al doilea război mondial, când la Paris s-a refugiat Mitropolitul Visarion Puiu (+1964). A dobândit un prim statut canonic şi juridic în anul 1974 şi a fost reorganizată în anul 1995, fiind moştenitoarea unei prezenţe ortodoxe româneşti în Franţa datând din secolul al XVII-lea, deşi abia în secolul al XIX-lea a fost înfiinţată la Paris prima parohie românească - 22, rue Racine - de către Arhimandritul Iosafat Vărbileanu (1797-1872), la 22 noiembrie 1853, ziua următoare praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului şi sărbătoarea sfintei muceniţe Cecilia.
Această eparhie română cuprinde astăzi parohii şi mănăstiri răspândite în următoarele ţări: Marea Britanie, Franţa, Olanda, Belgia, Elveţia, Italia şi Spania.
Comunităţile, regrupate în fiecare ţară în « vicariate », sunt conduse de preoţi-vicari sau protoierei şi de consilieri vicariali.
Arhiepiscopia este administrată de către un arhiepiscop şi un Consiliu eparhial alcătuit din preoţii-vicari şi din consilieri laici din fiecare ţară. Credincioşii sunt în majoritate de origine română. Occidentalii, în special câteva parohii franceze, s-au integrat în această eparhie al cărei nou titular a fost numit anul acesta de către Sfântul Sinod al Bisericii Române, în urma alegerii întru episcop care a avut loc la Paris, sâmbătă 29 noiembrie 1997. Din anul 1993, eparhia a fost administrată de către Mitropolitul Serafim Joantă, păstorul duhovnicesc al românilor din Germania şi Europa Centrală, în calitate de locţiitor al Arhiepiscopului român de Paris.
În cadrul Ortodoxiei locale europene, şi în mod special în cadrul Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa, Arhiepiscopia română este chemată să aducă propria mărturie a spiritualităţii româneşti şi să se regăsească alături de mărturia ortodoxă rusă, greacă, arabă, sârbă, bulgară şi georgiană. Contribuţia francezilor prezenţi în Arhiepiscopie ar putea fi considerată ca un factor important pentru asigurarea unei autentice înrădăcinări locale a Bisericii Ortodoxe.

Bibliografie:

CEL MAI TÂNĂR EPISCOP DIN LUME
Arhimandritul Iosif Pop,
titularul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române
a Europei Occidentale şi Meridionale

Conform tradiţiei, Părintele Iosif a fost ales episcop sâmbătă, 29 noiembrie 1997, la sărbătoarea sfântului Saturnin de Toulouse (secolul III), în cripta bisericii Sfântul Sulpiciu, un ucenic de-al sfântului Martin, la Paris, şi în preziua sărbătorii sfântului apostol Andrei cel întâi chemat, de către Adunarea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Europei Occidentale şi Meridionale.
Arhimandritul Iosif (Pop) s-a născut la 19 februarie 1966, în Vişeu de Jos, judeţul Maramureş, în nord-vestul ţării. Părinţii săi, Gheorghe şi Floare, sunt oameni simpli şi mai au încă două fete, Floare şi Maria, amândouă preotese. Ei şi-au botezat băiatul cu numele Ilie şi, în ciuda ateismului activ propovăduit în vremea aceea de către sistemul de învăţământ al dictaturii comuniste, au reuşit să transmită copiilor lor credinţa creştină într-un mediu de tradiţie ortodoxă puternică şi nestinsă.
Noul episcop ales a urmat şcoala primară şi gimnazială în oraşul natal. Apoi s-a îndreptat către liceul Gheorghe-Şincai din Baia Mare, pe care l-a absolvit în anul 1984, fiind admis în acelaşi an la Facultatea de Inginerie. A urmat stagiul militar timp de nouă luni, iar mai apoi, din lipsa regăsirii în domeniul respectiv, s-a decis să renunţe la studiile de inginerie.
Contactul cu anumiţi oameni ai Bisericii l-a determinat atunci să se orienteze către studiile teologice, la Sibiu, unde se afla una dintre cele două Facultăţi de Teologie existente atunci în România, cealaltă fiind la Bucureşti. După un an de pregătire intensă, în 1989 a fost admis şi în toamnă a început cursurile, obţinând licenţa Facultăţii de Teologie din Sibiu în anul 1993.
Între timp, Părintele Iosif luase hotărârea de a îmbrăţişa viaţa monahală. Episcopul său, Andrei al Alba Iuliei, a decis de îndată şi hirotonia sa întru preot cu sarcina formării duhovniceşti a studenţilor Facultăţii de Teologie de la secţia „Asistenţă socială”. În acelaşi timp, noul preot era şi asistent la Facultate şi profesor la Seminar.
În duminica a cincea din Postul Mare – duminica Sfintei Maria Egipteanca – din anul 1994, a depus voturile monahale în mănăstirea catedrală din Alba Iulia şi a primit numele de Iosif, sub ocrotirea Sfântului Iosif din Arimateea care, în Vinerea Mare, a primit trupul lui Iisus, la coborârea de pe Cruce, l-a înfăşurat în giulgiu curat de in şi l-a pus împreună cu Nicodim într-un mormânt nou peste care au prăvălit piatra (Mt. 27, 57; Mc. 15, 43; Luc 23, 51).
Este important de ştiut faptul că Părintele Iosif a avut ca naş de hirotonie întru diacon şi de călugărie pe Ieromonahul Rafail Noica, pe care Adunarea noastră îl alesese în noiembrie 1996 în postul pe care astăzi îl acceptă fiul său duhovnicesc.
Există deci în eparhia noastră o adevărată consecvenţă duhovnicească cu evenimentele bisericeşti din cursul anului trecut. Spunem aceasta, deoarece la invitaţia Părintelui Rafail, Părintele Iosif şi alţi doi studenţi români au putut petrece o vară întreagă la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Maldon (Marea Britanie), în vremea în care Arhimandritul Sofronie de fericită pomenire era încă în viaţă.
Votând anul trecut pentru Părintele Rafail şi anul acesta pentru Părintele Iosif, Adunarea noastră a votat mai puţin pentru persoane cât pentru un duh, duhul ortodox reînnoit în epoca noastră prin rugăciunile Sfântului Siluan Athonitul şi ale ucenicilor săi direcţi.
Pentru nevoile şcolilor teologice din eparhia Alba Iuliei, ieromonahul Iosif a venit în Franţa cu binecuvântarea episcopului Andrei în cursul verii anului 1994 pentru a pregăti un doctorat la Institutul de Teologie ortodoxă „Sfântul Serghie” din Paris. Subiectul tezei sale este „Taina persoanei umane la Sfântul Simeon Noul Teolog”, lucrare realizată sub îndrumarea Părintelui Boris Bobrinskoy şi a Profesorului Olivier Clément. Părintele Iosif nădăjduia să susţină această teză la sfârşitul anului 1998, dar Dumnezeu l-a ales să fie slujitorul tuturor...
De la sosirea sa în Franţa, Părintele Iosif a asigurat buna rânduială liturgică şi duhovnicească a mănăstirii de maici „Acoperământul Maicii Domnului” de la Bussy-en-Othe, departamentul Yonne.
La propunerea preoţilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia română de Paris, Ieromonahul Iosif acceptase cu smerenie să îşi prezinte candidatura la alegerea de episcop din noiembrie 1997.
Concepţia sa despre preoţie şi despre episcopie se fundamentează pe concepţia despre viaţa creştină ca dăruire de sine lui Dumnezeu şi oamenilor izvorâtă din iubirea pentru Hristos. A primit „cu frică” rezultatul votului care îl desemna viitor Arhiepiscop şi pe care îl acceptă într-un duh de ascultare faţă de Hristos şi faţă de Biserica Sa.

Institutul de Teologie Ortodoxă „Sfântul Serghie”
93, rue de Crimée, 75019 Paris
Telefon: 01 42 01 10 23/01 42 08 12 93 Fax: 01 42 08 00 09
Contact: Prot. Nicolas CERNOKRAK


POPORUL LUI DUMNEZEU ÎŞI ALEGE
EPISCOPUL
urmând tradiţia Bisericii

Scaunul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale era vacant de mai mulţi ani, Mitropolitul Serafim de Berlin asigurând responsabilitatea canonică a eparhiei din anul 1993 în calitate de locţiitor al Arhiepiscopului. A sosit însă momentul alegerii unui episcop titular, urmând tradiţia Bisericii.
Conform sfintelor canoane ale Bisericii şi ale legilor civile, o Adunare generală a eparhiei a fost convocată la Paris sâmbătă, 29 noiembrie 1997. Ea urma să reunească pe cei nouăzeci şi trei de delegaţi ai parohiilor cuprinse în eparhie, din Marea Britanie, Olanda, Belgia, Franţa, Elveţia, Italia şi Spania. Căci fiecare parohie şi asociaţie membră a eparhiei deleagă un cleric şi doi laici aleşi în cadrul propriei adunări parohiale.
Candidaţii fuseseră propuşi de câteva luni de către parohiile înseşi Consiliului Arhiepiscopiei care a transmis cele trei nume Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, autoritate care şi-a dat acordul pentru candidaturi şi a însărcinat pe Mitropolitul Serafim să organizeze o Adunare electorală şi să o prezideze. În acel moment, s-au putut trimite convocări parohiilor, conţinând prezentările (curriculum-vitae) celor trei candidaţi: era vorba de Părinţii Dimitrie Irimia, care finalizează un doctorat la Institutul ortodox „Sfântul Serghie” din Paris pe tema euthanasiei; Iosif Pop, care deserveşte mănăstirea ortodoxă de la Bussy-en-Othe (Yonne) şi care redactează şi el o teză de doctorat la Institutul „Sfântul Serghie” despre teologia persoanei; Iuvenalie Ionaşcu, parohul parohiei române de la Roma. Cei trei candidaţi au mai puţin de patruzeci de ani şi o experienţă pastorală autentică, îndeosebi în mediul studenţesc şi imigrant.
Alegerea s-a făcut prin vot secret, sâmbătă, 29 noiembrie 1997, între orele 14 şi 17.30, în cripta „Sfântul Francisc” a bisericii „Sfântul Sulpiciu (Saint-Sulpice)” din Paris, într-un local pus la dispoziţie cu amabilitate de către parohia romano-catolică „Saint-Sulpice”.
Ieromonahul Iosif a fost cel ales de către Adunare cu majoritate absolută. În dimineaţa aceleiaşi zile, de la ora 10 şi în acelaşi locaş, se slujise dumnezeiasca Liturghie arhierească prezidată de Mitropolitul Serafim.
Alegerea unui episcop de către adunarea clerului şi credincioşilor unei eparhii reprezintă un eveniment de-a dreptul remarcabil. Reprezintă manifestarea vitalităţii şi coeziunii duhovniceşti a Bisericii. Trebuie să nădăjduim în faptul că acest eveniment va răspunde cu temeinicie aspiraţiei numeroşilor români emigraţi în Europa Occidentală, ca şi celei a occidentalilor care s-au regăsit în Arhiepiscopia română. Alegerea a fost validată la 11 decembrie 1997 de către Sfântul Sinod al Bisericii Române, care tot atunci a ridicat pe Părintele Iosif la rangul de Arhimandrit.