Centrul de Coordonare Pedagogică
în Europa Occidentală şi Meridională
a fost înfiinţat în august 2006 prin sprijinul
Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni,
din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Prin
activitatea sa, CCP sprijină MOREOM în activităţile educative
din parohiile ortodoxe române ale Europei Occidentale şi
Meridionale.
Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală şi
Meridională (MOREOM) îşi întinde jurisdicţia
în Europa Occidentală şi Meridională, cuprinzând
parohii de origine română din Franţa, Elveţia, Spania,
Portugalia, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Olanda şi Belgia precum şi
un număr considerabil de parohii de origine franceză din Franţa.
Copilul, viitorul cetăţean, va fi cunoscătorul şi promotorul valorilor
spirituale şi culturale strămoşeşti, al identităţii naţionale, precum
şi al valorilor europeene. Ideea iniţierii unui centru de coordonare
educativă a apărut ca urmare a identificării necesităţii de a oferi
copiilor romani din diasporă posbilitatea de a intra in contact cu
tradiţiile, cu mostenirea culturală, lingvistică şi religioasă ale
părinţilor lor. CCP este organizat ca o structură de iniţiativă şi de
coordonare a activităţilor educative şi catehetice din MOREOM :
deschiderea de şcoli parohiale cu predare în limba
română pentru copiii românilor din diaspoară;
organizarea pe durata vacantelor scurte şi a vacantei de vară a unor
„centre de activităţi libere” pentru copiii
românilor care nu au posibilităţi financiare de a participa
la tabere şi acţiuni organizate în ţările de rezidenţă;
organizarea în România a unei tabere internaţionale
pentru copiii românilor din cele nouă ţări ale MOREOM;
organizarea sesiunilor de perfecţionare a persoanelor implicate
în proiectele educative ale MOREOM.
Având în vedere cresterea numărului
românilor din ţările situate în jurisdicţia MOREOM
(numai în Italia, în anul 2006, au fost botezaţi
5.200 de copii), este foarte important ca activitatea educativă să se
desfăşoare în mod organizat, ţinând cont de
realităţile din fiecare ţară. Ea este o modalitate care permite
formarea continua a persoanelor implicate în această actiune,
accesul permanent la manuale, broşuri si alte materiale didactice şi,
nu în ultimul rând, facilitează schimburi de
experienţă intre formatorii aflati in cele 9 tari europeene.
Pentru mai multe informaţii vă rugăm să intraţi pe www.educatie-catehetica.ro.